Dacă până acum vremea rea a pus piedici protestatarilor din toată ţara, odată cu îmblânzirea vremii, numărul oamenilor ieşiţi în stradă pentru a-şi spune nemulţumirile creşte de la o zi la alta. Zeci de persoane s-au adunat, ieri, în faţa Prefecturii Constanţa şi au manifestat în continuare împotriva lui Băsescu, cerând organizarea de alegeri anticipate. “Jos Băsescu”, “Jos Mafia”, “Afară, afară cu mafia din ţară” sau “Mărţişor, fără dictator” sunt numai câteva dintre lozincile scandate de protestatari. În acelaşi timp, în Piaţa Universităţii, zeci de persoane au protestat afişând pancarte cu mesaje împotriva lui Băsescu şi a noului Guvern girat de el. Populaţia este de părere că preşedintele statului, de când a venit la Cotroceni, şi-a bătut joc de oameni în cel mai tragic mod. “Nicio măsură pe care a luat-o pentru ţara aceasta nu a fost bună. Prin strategia de austeritate, oamenii sunt înrobiţi în locuri de muncă slab plătite. Când ai rate şi copii la şcoală nu poţi decât să mergi înainte şi să trăieşti din speranţa că un nou preşedinte va schimba în bine situaţia cetăţenilor. Aceasta este o schemă a lui Băsescu. Acum îngenunchează oamenii de foame, iar în campania electorală va împărţi pachete frumos ambalate în pungi portocalii”, a spus un tânăr protestatar.
ROMÂNII NU TRĂIESC BINE Protestatarii nu pot înţelege cum un om care sfidează orice reguli democratice a ajuns să conducă o naţie întreagă. “Ultima soluţie pentru ca românii să poată trăi în continuare pe pământul pe care s-au născut este să scape de nemernic, de tovarăşul Băsescu. E un dictator, un om plin de dispreţ, care desconsideră tot ce există în ţară. Pentru a-ţi face o impresie despre cât de “bine” trăiesc românii este suficient să faci câţiva paşi. Oamenii au priviri preocupate şi deznădăjduite. Nimeni nu mai poate fi vesel, zâmbetele lipesc de pe chipurile românilor. Nu ne putem plăti hrana, medicamentele, iar un concediu a ajuns să fie un vis imposibil de realizat”, a spus Dragoş Anghelescu, un manifestant. Potrivit organizatorului protestelor de la Constanţa, Nicolae Mavrodin, vineri va avea loc un protest de amploare începând cu ora 18.00. Pentru a atrage la manifestaţie un număr cât mai mare de tineri, organizatorii vor da evenimentului o tentă culturală. “Va fi un spectacol anti Băsescu, cu muzică şi proiecţii din Piaţa Universităţii”, a spus Mavrodin.