Instanţa Tribunalului Constanţa a constatat, ieri, încă o dată, că martorul cu identitate protejată ce trebuie audiat în procesul în care Petrică Tomescu, Lucian Călimărea şi Cristian Gherghişan, membri ai grupării interlope „Spaniolu”, sunt acuzaţi de tentativă de omor calificat, nu a fost adus de procurori. Este pentru a treia oară când acest martor nu este prezent. Totuşi, ieri a putut fi audiat de magistraţi un fost angajat al atelierului auto unde s-a petrecut altercaţia între Cristel şi cei trei rivali „spanioli”, în luna februarie 2007. Bărbatul a declarat că nu a văzut bătaia, dar că a auzit nişte zgomote şi înjurături, care au durat două-trei minute, apoi s-a făcut linşte. „Era pe la ora 23.00 când patronul mi-a spus să fug prin spate, însă nu am putut pentru că drumul era blocat de nişte banchete de maşină. După ce au încetat zgomotele, nu mai ştiu ce s-a întâmplat”, a spus martorul. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 21 aprilie. Potrivit rechizitoriului, în luna februarie 2007, Tomescu, Călimărea şi Gherghişan l-au snopit în bătaie pe Cristian Gheorghiu, zis „Cristel”, membru al grupării rivale „Fraţii”. Sângeroasa reglare de conturi a avut loc într-un atelier de tapiţerie de pe str Atelierelor, din Constanţa, iar victima a ajuns pe patul spitalului şi a necesitat peste o sută de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea vătămărilor suferite. După agresiune, cei trei au dispărut, fiind reţinuţi după luni de căutări. Gherghişan se ascundea în locuinţa prietenei sale, situată în zona Gării CFR Constanţa, iar Călimărea şi Tomescu au fost săltaţi de oamenii legii dintr-un hotel din Sinaia. Agresorii au fost arestaţi, dar, ulterior, judecătorii i-au pus în libertate.