Magistraţii constănţeni au admis, ieri, recursul declarat de procurori împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de a-i lăsa în libertate pe Alexandru Terente, Lucian Marian Iorga, Ciprian Dănuţ Marica, Victor Ilie Bălan, Cristian Popa, Ciprian George Olteanu, Andreea Elena Poteraş, Florentina Asan şi Lăcrămioara Valentina Bunda, acuzaţi de mărturie mincinoasă. Tribunalul Constanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru zece zile pe numele celor nouă persoane. Reamintim că, în iulie, aceştia au fost audiaţi de instanţă, în calitate de martori, în dosarul în care Cristian Fălcuş, zis „Ipu”, este judecat pentru un scandal provocat într-un bar din Năvodari, şi au minţit cu privire la împrejurările în care s-au produs evenimentele din noaptea de 27 spre 28 martie. Procurorii au susţinut că cei nouă şi-au schimbat declaraţiile iniţiale cu scopul de a îngreuna sau zădărnici judecata şi de a-i scăpa de răspunderea penală a lui „Ipu” şi a complicilor lui, fraţii Nicolae şi Mircea Slabu Purcăreaţă şi Dănuţ Constantin Lazăr, toţi din Năvodari, care sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi vătămare corporală. Potrivit procurorilor, Alexandru Terente, parte vătămată în dosarul lui „Ipu”, a venit în faţa instanţei şi a declarat că nu îşi aminteşte mare lucru din cele petrecute în barul „Sunshine”, din Năvodari, din cauză că se afla sub influenţa narcoticelor şi a alcoolului. Contrar celor susţinute pe parcursul urmăririi penale, Terente a spus că plângerea formulată împotriva lui „Ipu” şi a celor trei complici a scris-o la sugestia unei persoane despre care a zis că nu îşi mai aminteşte cine este. Şi restul martorilor au afirmat că nu îşi mai amintesc ce s-a întâmplat în noaptea respectivă, retractându-şi declaraţiile în care toţi dădeau vina pe „Ipu”. În urma afirmaţiilor martorilor, instanţa l-a pus în libertate pe „Ipu”. Parchetul s-a autosesizat şi a demarat cercetările împotriva celor nouă persoane. Reamintim că, în prezent, procesul lui „Ipu” se află pe rolul Judecătoriei Constanţa. Potrivit actului de inculpare, „Ipu”, fraţii Slabu Purcăreaţă şi Lazăr au intrat în local înarmaţi cu o sabie şi bâte de baseball şi i-au luat la bătaie pe Alexandru Terente şi pe Ionuţ Sbârcea, care stăteau la o masă, lovindu-i până când Terente a căzut leşinat pe podea. Din cercetări a reieşit că la bătaie au participat şi fraţii gemeni Cătălin şi Daniel Dragă, care sunt cercetaţi în libertate. Anchetatorii spun că cei patru agresori au distrus şi barul. La acea dată, patronul localului a depus plângere la poliţie împotriva lor, pe care, ulterior, a retras-o. Conform raportului medico-legal, Terente a suferit leziuni care au necesitat 90-100 de zile de îngrijiri medicale, iar Sbârcea, opt zile de tratament pentru vindecare.