Mărturiile victimelor accidentului din zona City Park

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Mi-a dat Cel de Sus putere! E o minune că trăiesc!“

Mărturiile victimelor accidentului din zona City Park

Eveniment 06 Septembrie 2014 / 00:00 5006 accesări

Victimele teribilului accident rutier care a avut loc joi după-amiază, în zona City Park Mall, cred că doar printr-un miracol au supraviețuit carnagiului. Își amintesc cu greu experiența șocantă prin care au trecut și încă nu reușesc să înțeleagă cum a fost posibilă această tragedie. "Nu-mi puteam imagina că trăiesc...", a mărturisit unul dintre tinerii care au ajuns pe patul de spital, după ce un Seat scăpat de sub control a spulberat șase persoane aflate pe trecerea de pietoni și pe trotuar. „Stăteam la semafor. Când s-a făcut verde, am traversat. La jumătatea trecerii, am auzit o mașină în spatele meu și când m-am întors ca să văd ce se întâmplă... eram deja pe capotă. Nu știu ce s-a întâmplat apoi, pentru că m-am trezit sub bara din față, prins între Seat și bordură. Am început să țip după ajutor, dar nu m-a auzit nimeni! Nu-mi pot imagina de unde și cum am găsit puterea să mă târăsc pentru a ieși de acolo... Atunci am văzut ce dezastru era în jurul meu... Am început să țip să se sune la 112. Imediat m-a observat o doamnă și mi-a dat apă și mi-a pus ceva la cap, pentru că îmi curgea sânge. Șoferul făcea spume la gură și se chinuiau să îl scoată din mașină. Fiind o zonă aglomerată, oamenii s-au strâns imediat și s-a dezlănțuit haosul“, a povestit, încă în stare de șoc, Bairam Iuseim.

„NU-MI PUTEAM IMAGINA CĂ TRĂIESC“ De pe patul de spital, tânărul zâmbește și îi mulțumește lui Dumnezeu că a scăpat cu viață. Nu-și amintește cu limpezime fiecare secvență a accidentului, dar mărturisește că nici nu ar vrea. „După ce au ajuns medicii, mi-am mai revenit. Stăteam pe bordură și mă uitam unde eram când m-a lovit mașina și unde mă aflam în acel moment. Nu-mi venea să cred! Nu-mi puteam imagina cum s-a întâmplat tragedia și cum am supraviețuit. În momentul în care m-am trezit sub mașină și am văzut că nimeni nu mă aude, cred că mi-a dat Dumnezeu puterea de a ieși de acolo singur! E o minune că trăiesc!“, a mai spus tânărul.

„AM VĂZUT UN OM ÎN AER“ Un alt pieton rănit în cumplitul accident este Andrei Gavrilă, de 18 ani, din Constanța. Când a văzut mașina scăpată de sub control îndreptându-se către el, a încercat să se ferească, dar nu a reușit. Se afla pe marcajul pietonal și se îndrepta către trotuar. „Am încercat să mă feresc de mașina care venea spre mine, dar nu am apucat. Lângă mine se afla soția bărbatului care a murit. Seat-ul ne-a lovit pe amândoi! Nu am leșinat! Am văzut că am piciorul rupt... O domnișoară și un tânăr m-au ajutat să mă așez pe bordură. Se auzeau țipete de peste tot, era un haos total... multă lume și agitație. Soția bărbatului care și-a pierdut viața, dar și cea a șoferului erau panicate și țipau încontinuu după ajutor“, a povestit, pentru „Telegraf“, Andrei Gavrilă. Tânărul are piciorul stâng fracturat în trei locuri și va fi supus unei intervenții chirurgicale. Este optimist că se va face bine cât de curând. Celelalte victime, una internată în Clinica ORL, iar o alta la Ortopedie, se află în afara oricărui pericol. Șoferul care a provocat accidentul este internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar București, în stare gravă.

MEDIC ÎN DEVENIRE Intervenția salvatoare a lui Răzvan Azamfirei, eroul care l-a resuscitat pe șofer și l-a readus la viață, nu a fost trecută cu vederea. Pe pagina sa de Facebook, medicul SMURD care a ajuns la locul accidentului i-a transmis felicitări din partea întregului echipaj: „Dragă Răzvan, vreau să te felicit din tot sufletul pentru modul în care te-ai implicat și ai acționat în această situație care cere nervi de oțel și minte limpede și ordonată. Se pare că tu ai toate aceste calități care vor face din tine, pe viitor, un medic strălucit. În plus, încă ai elementul uman, foarte puțini ar fi făcut gestul tău. Astăzi (n.r. - joi) tu ai fost EROUL. Acceptă asta cu grație și modestie. FELICITĂRI din partea întregii echipe SMURD Constanța, ne-ai impresionat. Ștefania, medicul SMURD prezent la caz". Tânărul voluntar a primit felicitări și din partea medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

TRAGIC Amintim că nenorocirea a avut loc joi, în jurul orei 13.30, la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja. Constantin Smărăndache, de 48 de ani, din București, conducea un autoturism marca Seat, înmatriculat în Spania. Acesta se deplasa pe strada Soveja, dinspre zona Delfinariu către Tomis III. La intersecția cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, după ce semaforul a indicat culoarea verde, bărbatul a pus autoturismul în mișcare, însă, după câteva secunde, i s-a făcut rău. Mașina scăpată de sub control a pătruns pe trecerea de pietoni din partea dreaptă, s-a urcat pe scuarul de vizavi de mall, și-a continuat traiectoria și a pătruns pe cel de-al doilea marcaj, după care a ajuns direct pe trotuar și s-a proptit într-o bordură. În drumul său, șoferul a secerat șase persoane. În urma teribilului impact, un bărbat de 49 de ani, din Giurgiu, a murit pe loc.



12