Mărul (discordiei), siglă PD-L

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mărul (discordiei), siglă PD-L

Eveniment 27 Ianuarie 2010 / 00:00 696 accesări

Portocala politică a lui Boc şi Băsescu a început să se treacă, motiv pentru care mai marii din PD-L doresc o schimbare de nume, de siglă şi de doctrină sau, mai bine zis, intrarea în “legalitate” în ceea ce priveşte doctrina. Dacă până acum PD-L a fost un partid în bătaia vântului, acum după ce s-au cocoţat pe scaunele guvernării, pedeliştii vor şi ei în sfârşit să îşi definească identitatea. Europarlamentarul PD-L Cristian Preda a fost cel care a pus pe jar conducerea PD-L, apreciind că discuţia despre modernizarea PD-L va modifica în mod profund acest partid. “Ceea ce a început nu se va opri. Indiferent cine e victima sau cine ar putea fi victimele, doar execuţiile par să atragă simpatia neştirbită, consensul mediatic şi aplauzele galeriei”, scrie Preda pe blogul personal. “Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă. Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume. Dar vocea civică se va auzi tot mai clar dacă nu e acoperită de zgomot de arme. Ca şi în alte situaţii istorice, ideile aduc victoria. Nu pumnii”, mai comentează Preda. Europarlamentarul a revenit asupra acuzaţiilor pe care le-a făcut în urmă cu câteva săptămâni, când critica faptul că în partid se vorbeşte pe o singură voce. Preda a declarat că va propune partidului să aibă ca siglă mărul, pentru că este un semn de sănătate, de deschidere, de simpatie. La cum arată PD-L-ul în prezent, mărul… discordiei ar fi cea mai potrivită siglă pentru partidului lui Boc. La şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD-L de luni, Cristian Preda şi Monica Macovei au venit cu o serie de propuneri de reformare a partidului. Deputatul PD-L Sever Voinescu a declarat că ideile lui Cristian Preda şi ale Monicăi Macovei au mare ecou în partid, fiind ideile multora şi că, la rândul său, crede că discuţiile începute vor duce la schimbarea profundă a partidului. “Pentru fiecare dintre idei, Cristian Preda şi Monica Macovei au făcut propuneri de acţiuni concrete, inclusiv propuneri de modificare a Statutului partidului”, a precizat Voinescu.



12