Olivier Sarkozy, fratele fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, uimeşte lumea mondenă prin noua sa relaţie sentimentală, cu o starletă de la Hollywood. Olivier Sarkozy, în vârstă de 42 de ani, care este directorul financiar al companiei Carlyle Group, are o relaţie de aproximativ o lună cu Mary-Kate Olsen, de 25 de ani. Aparent, starleta are o adevărată slăbiciune pentru bărbaţii maturi. Mary-Kate Olsen a avut o relaţie de doi ani cu artistul Nate Lowman, până în 2010, în timp ce Olivier Sarkozy s-a despărţit în luna martie de actriţa Stella Schnabel, după o relaţie de peste un an.
Gemenele Mary-Kate şi Ashley Olsen au ajuns faimoase după ce au jucat în serialul de televiziune ”Full House / Casa plină”, în 1987. De atunci au mai apărut în numeroase filme şi au lansat o linie proprie de vestimentaţie, fiind printre cele mai bogate tinere vedete din SUA.