Masă rotundă „Adrian Rădulescu”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Universitatea „Ovidius”

Masă rotundă „Adrian Rădulescu”

Cultură 20 Martie 2010 / 00:00 735 accesări

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice organizează, marţi, de la ora 11.00, în Sala Senatului Universităţii „Ovidius” Constanţa, o masă rotundă dedicată personalităţii regretatului prof. univ. dr. Adrian Rădulescu, primul rector al instituţiei de învăţământ constănţene şi unul dintre cei mai apreciaţi directori ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). Lucrările mesei rotunde, dedicate celui de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte, pe 5 mai, un deceniu, se vor bucura de prezenţa unor importante personalităţi din lumea universitară constănţeană.

„Prof. univ. dr. Adrian Rădulescu a reprezentat un punct major de reper în evoluţia ştiinţei istorice româneşti şi în crearea tradiţiei universitare constănţene. Ctitor de instituţie şi formator de destine umane şi profesionale, prof. univ. dr. Adrian Rădulescu s-a născut în anul 1932 şi a deţinut importante funcţii administrative, drept recunoaştere a meritelor sale profesionale incontestabile”, a precizat decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Daniel Flaut.

Adrian Rădulescu a fost lector la Institutul Pedagogic Constanţa, iar din 1990, a obţinut, prin concurs, postul de profesor la Facultatea de Litere, Istorie, Drept, Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius”, devenind primul rector al instituţiei (1990-1991), pentru înfiinţarea căreia a pledat. Istoricul care considera Dobrogea „o parte integrantă şi unitară a vetrei carpato-danubiano-pontice, în care istoria a pulsat cu deosebită vigoare din timpuri imemoriale”, a condus, timp de trei decenii (1969-1990), destinele MINAC, revenindu-i meritul de a transpune în realitate dorinţele lui Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan şi Emil Condurachi. Concomitent cu săpăturile arheologice din situl Tropaeum Traiani, sub conducerea sa a fost construit edificiul muzeului de la Adamclisi, iar la Histria, în locul unei modeste construcţii, a fost ridicat pavilionul muzeistic. Pe agenda de lucru a importantului om de cultură au rămas Muzeul Carsium (Hârşova), gândit la amploarea celorlalte unităţi muzeistice din Dobrogea, monumentul funerar cu pictură, precum şi construcţia de protecţie a bisericuţelor din dealul de cretă de la Murfatlar. Specialist în istoria şi arheologia epocii greco-romane în Dobrogea, prof. univ. dr. Adrian Rădulescu s-a remarcat prin participarea la numeroase manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi prin publicarea de monografii, albume, studii şi articole.

Ataşat de urbea de la malul mării, Adrian Rădulescu a fost primar al municipiului Constanţa (1989-1990) şi prefect al judeţului Constanţa (mai 1990-noiembrie 1991). Ca o dovadă a preţuirii de care se bucură în rândul cercetătorilor de la malul mării, aula MINAC îi poartă numele.

Taguri articol


12