Mascaţii SAS au curăţat calea turiştilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mascaţii SAS au curăţat calea turiştilor

Justiție 05 Iunie 2014 / 00:00 2389 accesări

Planurile găinarilor care aşteptau cu sufletul la gură turiştii de pe navele de croazieră, care ajung în Portul Constanţa, au fost date peste cap de mascaţii Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS) şi lucrătorii din cadrul Secţiilor 1 şi 3 de Poliţie. Poliţiştii au început marţi, de la primele ore ale dimineţii, o acţiune de amploare pentru prevenirea faptelor săvârşite cu violenţă asupra turiştilor sosiţi cu nave de pasageri. În urma acestor verificări, care s-au finalizat în jurul orei 20.00, anchetatorii au legitimat 12 persoane, dintre care cinci au fost duse la sediu, în vederea audierii. De asemenea, în cadrul aceleiaşi acţiuni, au fost prinşi şi doi bărbaţi, cu vârsta de 49 şi, respectiv, 59 de ani, ambii din municipiul Constanţa, care ofereau spre vânzare parfumuri turiştilor, şi alţi doi minori, în vârstă de 14, respectiv 16 ani, dar şi un tânăr de 18 ani, bănuiţi de comiterea mai multor furturi din autoturisme. Acţiunea oamenilor legii s-a soldat şi cu cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.200 de lei, pentru nerespectarea uner „norme privind convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică“. Mobilizarea oamenilor legii vine după ce câţiva turişti au căzut pradă unor hoţi care s-au recomandat a fi poliţişti şi, în cadrul unui scenariu bine pus la punct, îi lăsau pe oameni fără banii din portofele. Totodată, oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au declarat că o acţiune similară a fost desfăşurată de mascaţi şi în cursul zilei de ieri, în zona centrală a municipiului Constanţa.

Taguri articol


12