Pentru constănţenii şi turiştii care nu au posibilitatea să ajungă la Carnavalul de la Veneţia, celebra manifestare din „oraşul lagunelor” vine la mare prin intermediul imaginilor care provoacă imaginaţia şi simţurile. Punctul de întâlnire a fost fixat într-un spaţiu special, la Librăria Cărtureşti din City Park Mall, unde, timp de o lună şi jumătate, în perioada 1 august - 15 septembrie, este deschisă o expoziţie de fotografie artistică realizată de Simion Buia, ce surprinde câteva dintre aspectele provocatoarelor, coloratelor şi misterioaselor măşti.
„În fiecare an, în februarie, merg la Carnavalul de la Veneţia şi fotografiez. Nu este neapărat o plăcere, având în vedere tumultul de nedescris care se iveşte în asemenea ocazii. Sunt sute de fotografi care doresc să imortalizeze o „mască”, iar printre ei trebuie să-mi fac loc şi eu, încercând să surprind personajele din spatele măştilor într-un alt fel decât... convenţional. Imaginile mele descriu mai curând o stare, povestesc un spaţiu al unui timp, colorează amintirea istoriei ducale şi surprind, când surprind - tristeţea lumii de azi”, spune Simion Buia, cel care semnează expoziţia „Maschere di Venezia”.
„Timp de 742 de ani, într-un superb oraş mângâiat de ape, câteva zile pe an, oamenii poartă măşti. În pieţele istorice, localnicii, dar şi străinii dansează, joacă în spectacole de teatru, cântă şi, mai ales, încântă privirile turiştilor. La Carnavalul de la Veneţia oricine poate purta masca oricărui personaj politic sau de poveste, actual sau istoric, trist sau euforic. Oricine visezi să fii, mascareri îţi meşteresc masca din panglici, blană, mărgele, voal, iar costumierii îţi întregesc personajul. Eşti gata de defilare”, le spun organizatorii de la Librăria Cărtureşti celor care doresc să se aventureze în universul special al Carnavulului.
Printre celebrităţile imortalizate de aparatul de fotografiat al lui Simion Buia se numără Karl Lagerfeld, Marilyn Manson, Dita von Teese, dar şi laureaţii premiului Nobel pentru literatură Gunter Grass şi Kertesz Imre. Proiectul său de suflet, care l-a motivat să revină în România, după 14 ani de profesat în ţara lui Goethe, însumează o serie de 111 portrete „fără fard” ale unor actori români celebri, realizate în studioul foto din Bucureşti.