23 Noiembrie 2024, 14:49
Control cu surprize pentru poliţiştii din Medgidia! Ofiţerii de la Investigarea Fraudelor au descoperit, într-un autoturism parcat în apropierea Spitalului Municipal Medgidia, 243 de ţigări de contrabandă. Totodată, oamenii legii au reuşit să o reţină şi pe proprietara maşinii, care a fost surprinsă în timp ce vindea marfa de contrabandă în zona unităţii sanitare. Pachetele au fost confiscate de poliţişti, iar femeia s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei. Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla cum a intrat suspecta în posesia ţigărilor.