Poliţiştii de la Rutieră au reuşit, la sfârşitul săptămânii trecute, să descopere un transport de ţigări de contrabandă. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că sâmbăta trecută, în jurul orei 13.00, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au tras pe dreapta, în localitatea Tuzla, pe DN 39, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din Mangalia. În maşină, oamenii legii au descoperit două baxuri de ţigări în care se aflau 1.000 de pachete „Ashima”, nemarcate în România. Valoarea transportului a fost estimată la suma totală de 12.000 de lei. Investigaţiile în acest dosar au fost preluate de lucrătorii Biroului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Poliţiei Mangalia. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea modului în care suspectul a intrat în posesia ţigărilor de contrabandă. Cea mai mare captură de ţigări de contrabandă a fost făcută, anul trecut, de poliţiştii de frontieră. Într-un container din Portul Constanţa Sud - Agigea, care plecase din Malta şi avea ca destinaţie Ucraina, oamenii legii au descoperit 1.050 de baxuri cu ţigări, adică 525.000 de pachete, din mărcile Ashima şi Marble. În acest dosar, poliţiştii de frontieră au cerut ajutorul omologilor din Marea Britanie, pentru a verifica firma care figurează în actele de transport. Investigatorii susţineau că atât traseul pregătit pentru cele 1.050 de baxuri cu ţigări, cât şi actele falsificate poartă amprenta reţelelor internaţionale specializate în contrabanda cu ţigări.