22 Noiembrie 2024, 16:01
Pompierii constănțeni au fost chemați joi să intervină la un incendiu izbucnit la un autoturism, la ieșirea din localitatea constănțeană Piatra. Autoritățile spun că, după primirea apelului prin linia unică 112, la fața locului s-a deplasat o autospecială cu apă și spumă de la Stația Midia, cu șase subofițeri. Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" au reușit să stingă, în scurt timp, focul ce cuprinsese compartimentul motorului. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Specialiștii ISU au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.