Furată în timp ce Ulla Schmidt se afla în vacanţă în Spania, situaţie ce a creat un scandal cu doar două luni înaintea alegerilor legislative, maşina de serviciu a ministrului Sănătăţii a fost găsită. Ministrul social-democrat Ulla Schmidt a plecat în vacanţă la Alicante, în sud-estul Spaniei, cu şoferul şi maşina de serviciu, un automobil de lux, marca Mercedes Clasa S, a cărui valoare se ridică la aproximativ 93.000 de euro. Potrivit presei germane, hoţii au abandonat autoturismul intact. De la data furtului, numeroşi reprezentanţi politici, atît conservatori, cît şi liberali au cerut ca ministrul să despăgubească statul, unii cerînd inclusiv demisia acesteia.
Partidul Social-Democrat a asigurat-o însă pe doamna ministru de toată susţinerea sa, într-o ţară în care utilizarea corectă a bunurilor publice este foarte respectată. În apărarea sa, Ulla Schmidt a spus că ar fi fost vorba despre întîlniri profesionale în timpul concediului, ministrul putînd motiva astfel utilizarea maşinii de serviciu. Cheltuielile de deplasare de la Berlin la Alicante, a căror valoare a fost estimată la suma de 500 de euro, au fost mai ieftine decît contravaloarea închirierii unei maşini blindate acolo, iar cheltuielile personale vor fi contabilizate şi returnate de către ministru. Ulterior, presa a dezvăluit că automobilul Mercedes furat nu era nici blindat, nici asigurat, iar valoarea acestei deplasări, la care a participat şi fiul şoferului, ar fi estimată la circa 10.000 de euro.