Maşină furată din Italia, scoasă la vînzare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maşină furată din Italia, scoasă la vînzare

Eveniment 27 Septembrie 2008 / 00:00 1566 accesări

Un bărbat din Eforie Nord, Hassan Tari, de 26 ani, a fost prins de poliţiştii de frontieră constănţeni în momentul în care încerca să vîndă un autoturism marca Audi A6, furat din Italia. Maşina era parcată în faţa casei tînărului, iar pe parbriz avea postat un anunţ de vînzare prin care cerea doar 2.500 euro, în condiţiile în care preţul de catalog al maşinii este de 20.000 euro. În baza unei informaţii primite, oamenii legii au organizat o acţiune în Eforie Nord, iar cînd au verificat autovehiculul, nu au rămas deloc surprinşi cînd au aflat că Audi era declarat furat din Italia de aproape o săptămînă, mai exact din 18 septembrie. Hassan le-a declarat poliţiştilor că ar fi cumpărat maşina de la o cunoştinţă, fără a încheia vreun contract de vînzare-cumpărare. El susţine că intenţiona să vîndă limuzina pentru a obţine profit, neştiind că e furată din străinătate. Pentru „inocenţa” sa, Hassan Tari a primit din partea poliţiştilor un dosar penal pentru complicitate la furt, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror, iar maşina a fost reţinută la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră.

Taguri articol


12