Maşină în flăcări după ce un şofer a adormit la volan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maşină în flăcări după ce un şofer a adormit la volan

30 Octombrie 2016 / 10:10 453 accesări

Un tânăr a fost la un pas să ardă de viu, după ce a adormit la volan, iar maşina pe care o conducea, duminică dimineaţa, în localitatea argeşeană Călineşti, a ajuns pe contrasens, s-a izbit de un copac şi a luat foc.

Accidentul a avut loc, duminică dimineaţa, pe DN 7, drumul vechi dintre Piteşti şi Bucureşti, în localitatea argeşeană Călineşti.

Şoferul unui autoturism, în vârstă de 23 de ani, din Leordeni, care era singur în maşină, a adormit la volan.

Maşina s-a izbit violent de copac de pe marginea drumului, iar la scurt timp a luat foc. Un participant la trafic l-a ajutat pe şofer să se salveze.

"Eu eram în trafic în momentul în care am văzut maşina, pe dreapta, intrată într-un copac. Ieşea fum de sub capotă. Am oprit şi am încercat să să sting focul cu un extinctor. Şoferul apucase să iasă din maşină. Era lângă. L-am dus la ceva distanţă de autoturismul care ardea şi am sunat la 112. Şoferul, care avea sânge pe faţă, mi-a spus că a adormit la volan. A intrat pe contrasens, apoi a lovit un tomberon, apoi a intrat cu maşina în copac", a declarat tânărul care l-a salvat pe şofer.

Două autospeciale cu apă şi spumă au intervenit la faţa locului şi au stins autoturismul care a ars în totalitate.

Pe timpul intervenţiei pompierilor şi echipajului de la SMURD traficul a fost blocat în zonă. Şoferul, care are contuzii în zona feţei şi toracelui a fost transportat de SMURD la Spitalul Judeţean Argeş, pentru îngrijiri suplimentare şi investigaţii amănunţite.

Se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.



12