De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră constănţeni au constatat 187 de evenimente, din care 31 de infracţiuni la regimul juridic al frontierei şi alte prevederi legale şi 156 de contravenţii, valoarea sancţiunilor aplicate fiind de 55.290 lei. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că în urma misiunilor efectuate la frontieră au fost descoperite două treceri ilegale ale frontierei de stat, patru infracţiuni de fals şi uz de fals în care sunt cercetaţi trei români şi un bulgar, două infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, în unul dintre cazuri fiind identificată o armă de vânătoare Remington într-un container venit din Anglia ce conţinea bunurile personale ale unui cetăţean român din Bucureşti. Totodată, oamenii legii au avut în lucru şi patru infracţiuni de contrabandă. Cel mai reprezentativ caz a fost descoperit chiar în municipiul Constanţa, când poliţiştii de frontieră au verificat un autoturism Audi, cu numere de înregistrare bulgăreşti. În portbagajul şi pe bancheta maşinii au fost descoperite 2.220 de pachete de ţigări, de diverse mărci, provenind din Ucraina, Moldova şi Rusia, unele dintre pachete purtând eticheta „duty free”. Poliţiştii de frontieră spun că de la începutul acestui an au mai constatat patru infracţiuni privind încălcarea dreptului de proprietate al unor mărci protejate şi au descoperit patru maşini furate. Valoarea estimată a tuturor bunurilor reţinute în vederea confiscării a fost stabilită la peste un milion de lei. Reprezentanţii IJPF au adăugat că, tot în luna ianuarie, un ofiţer din cadrul SCOMAR - IJPF Constanţa a participat în calitate de expert la întâlnirea de la Koper - Slovenia, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX, în cadrul proiectului pilot Maritime Operations Centers (MOC).