Terrafugia Transition, aeronava ultrauşoară care se poate transforma într-un automobil omologat pentru drumurile publice, va intra în producţia de serie după ce Administraţia Federală de Aviaţie din SUA i-a acordat o dispensă specială de gabarit. Terrafugia Transition a fost proiectată ca o aeronavă sportivă uşoară, cel mai mic tip de aeroplan privat din categoria celor recunoscute de Administraţia Federală Americană de Aviaţie, cu o greutate maximă de 600 de kilograme. Însă producătorului i-a fost imposibil să integreze dispozitivele de siguranţă, airbaguri, zone de boţire şi cuşca din lonjeroane, spre exemplu necesare vehiculelor stradale, în această greutate. În mod neaşteptat, autorităţile americane au făcut o excepţie în cazul avionului-maşină Transition, permiţându-i să se clasifice în rândul aeronavelor sportive uşoare, în ciuda celor 55 de kilograme prin care depăşeşte limita impusă.
Terrafugia Transition cu două scaune îşi poate folosi roata din faţă pentru a fi condus pe drumuri la viteze normale de croazieră, cu aripile pliate, la un consum rezonabil, de sub opt litri la suta de kilometri. Imediat ce se află într-un loc propice decolării, cum ar fi o pistă de aeroport sau pur şi simplu o suprafaţă de teren plan de mărime adecvată, maşina îşi poate întinde aripile şi pune în mişcare elicea dorsală pentru a zbura. Aripile pliabile sunt acţionate electric. Viteza aeriană de croazieră este de 185 de kilometri pe oră, iar aparatul are o autonomie de zbor de 740 de kilometri şi poate transporta 200 de kilograme. Are nevoie de o pistă lungă de aproximativ 500 de metri pentru decolare şi poate încăpea într-un garaj standard. Preţul estimat pentru Terrafugia Transition va fi de 194.000 de dolari.