Poliţiştii de frontieră au reţinut, miercuri, pe bd-ul Mamaia din Constanţa, un autoturism de lux furat din Italia. Maşina a fost oprită în trafic, în jurul orei 12.30, în apropierea sediului IPJ Constanţa. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că autoturismul Mercedes CL 500, cu numărul AR 98 AMG, avea numere false şi seria de la şasiu era modificată. Extinzînd cercetările, anchetatorii au descoperit că Mercedes-ul figura în baza de date a Interpol-ului ca fiind furat din Italia, în data de 15 septembrie 2007. Tînărul aflat la volanul acestuia, Alexandru Lalciu, de 29 de ani, susţine că ar fi cumpărat bolidul de la un necunoscut dintr-un tîrg din Constanţa cu suma de 30.000 de euro şi că habar nu avea că maşina era furată şi înmatriculată cu numere false. Pînă la definitivarea cercetărilor, autoturismul, a cărui valoare este de aproape 50.000 de euro, a fost reţinut la sediul IJPF Constanţa, iar Alexandru Lalciu s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru complicitate la furt şi punerea în circulaţie a unui autoturism cu numere de înmatriculare false.
Tot în aceeaşi zi, ofiţerii Compartimentului Furturi Auto din cadrul IPJ Constanţa au fost sesizaţi de către reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) despre faptul că, la sediul instituţiei, s-a prezentat un autoturism care era dat în urmărire prin Interpol. Poliţiştii constănţeni au stabilit că maşina, marca VW Polo, figura ca fiind furat din Italia în urmă cu o lună. Bărbatul care a adus maşina la RAR, Florin Codin, de 33 de ani, din Constanţa, susţine că a cumpărat maşina din Italia şi intenţiona să o vîndă în ţară cu 5.300 de eruo. Autoturismul a fost ridicat şi sigilat în vederea restituirii către proprietar. Cercetările au fost preluate de către procurorii constănţeni, care urmează să stabiliească dacă bărbatul a fost cumpărător de bună credinţă sau este complice la furt.