Doi tineri care au vrut să ajungă în Bulgaria prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă s-au ales cu dosare penale după ce oamenii legii au descoperit nereguli în actele prezentate de aceştia în timpul controlului. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, la sfârşitul săptămânii trecute, în PTF Negru Vodă s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de ieşire din ţară doi cetăţeni români care călătoreau cu un autoturism marca Renault Laguna, înmatriculat în Franţa. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit că maşina figurează în baza de date ca fiind furată din Franţa, din data de 20 aprilie. Anchetatorii spun că, în timpul audierilor, pasagerul din dreapta şoferului, un tânăr de 33 de ani, din judeţul Argeş, a declarat că maşina îi aparţine şi că a cumpărat-o dintr-un târg auto, în schimbul sumei de aproximativ 1.500 euro, fără a cunoaşte faptul că este furată. Autoturismul în valoare de aproximativ 5.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negru Vodă pentru continuarea cercetărilor. Totodată, tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru complicitate la furt.
AUTORIZAŢIE EXPIRATĂ În cel de-al doilea caz, oamenii legii spun că un tânăr de 27 de ani, din judeţul Prahova, s-a prezentat în PTF Negru Vodă, pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism Audi A4. Poliţiştii de frontieră au stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie este expirată din data de 12 aprilie. Anchetatorii i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.