Maşinile de transport marfă vor rula cu 30 km/h pe şosele! Ce se întâmplă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maşinile de transport marfă vor rula cu 30 km/h pe şosele! Ce se întâmplă?

Economie 19 August 2016 / 13:41 866 accesări

Transportatorii rutieri români intră în grevă japoneză și vor circula zilnic, timp de o oră, cu 30 km/h oriunde se află în România, până când primele RCA vor fi reduse la nivelul de 4.907 lei/an, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) remis, vineri, presei. "UNTRR atrage atenția Guvernului, Parlamentului și Președinției României că transportatorii rutieri s-au săturat de lipsa de măsuri a autorităților față de criza din piața RCA, după ce tarifele pentru camioane la clasa B0 s-au dublat, ajungând la peste 22.000 de lei pe an. Astfel, în semn de protest, transportatorii rutieri vor demara o grevă japoneză și vor circula zilnic o oră cu 30 km/h oriunde se află în România, până când primele RCA vor fi reduse la valorile maximale conforme cu datele cuprinse în raportul întocmit anul acesta, pentru perioada 2013 - 2015, de către compania de consultanță Milliman la cererea ASF. Totodată, transportatorii rutieri care participă la greva japoneză sunt invitați să-și pună în parbrizul autovehiculelor o pancartă A4 cu mesajul „Protest RCA - Merg o oră pe zi cu 30 km/h - Vreau să trăiesc”, mesaj care indică falimentul în care sunt aruncați transportatorii de către Guvern, Parlament, Președinție, ASF și asigurători“, se arată în document.

Potrivit acestuia, pe lângă greva japoneză, UNTRR împreună cu celelalte asociații patronale din transporturile rutiere vor organiza în data de 15 septembrie 2016 un mare protest la nivel național. "Majoritatea operatorilor de transport sunt aduși la faliment, după ce tarifele de primă pentru transportul comercial de marfă și persoane s-au majorat cu peste 300% față de anul precedent și cu peste 500% față de anul 2014. Astfel, o poliță RCA pentru un autotractor - clasa B0 a ajuns în acest moment la prețul de 22.000 lei pe an față de 4.000 lei în 2014. Totodată, UNTRR atrage atenția asupra dezastrului care există în firmele de asigurare care nu sunt interesate de reducerea riscurilor, ci vor doar să pună pe spatele transportatorilor rutieri ineficiența lor, având costuri de administrare extrem de mari, deduse în special din încasările RCA. Practic, piața asigurărilor a ajuns un „Vest sălbatic“, unde fiecare firmă de asigurare își stabilește tarifele fără a lua în calcul riscurile și sustenabilitatea, iar ASF este în stare doar să trimită asigurătorii în faliment", menționează UNTRR.

Patronatele din transporturile rutiere, respectiv UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM, solicită de urgență Guvernului să intervină prin Legea concurenței nr. 21/1996, care la articolul 4, alineatul 3, prevede soluția de emitere a unei Hotărâri pentru blocarea tarifelor de primă RCA pentru o perioadă de minimum 9 luni, timp în care Guvernul poate dispune măsuri urgente pentru reechilibrarea pieței.

Taguri articol


12