La Constanţa a avut loc ieri licitaţia de atribuire a serviciului de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului. Directorul Direcţiei Corp Control (DCC) din cadrul Primăriei, Dayan Fetislam, a declarat că, în conformitate cu hotărîrile adoptate de Consiliul Local Municipal Constanţa, din activitatea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar, Primăria nu va încasa niciun leu şi nici nu va plăti vreo sumă firmei prestatoare. „După expirarea termenului legal de încheiere a contractului, care survine finalizării licitaţiei publice, vor fi ridicate maşini de pe domeniul public. De la 1 februarie, sperăm să începem”, a declarat directorul DCC. Firma care a cîştigat licitaţia va lucra în permanenţă, la început cu trei autospeciale, care vor fi deservite permanent de echipe mixt, formate din lucrători ai firmei private, agenţi de poliţie rutieră şi inspectori DCC. „Iniţial, echipele mixte vor acţiona în zonele cele mai afectate de parcările neregulamentare, mai exact în centrul oraşului, dar vor răspunde şi la sesizări privind contravenţiile de acest gen din celelalte cartiere. Se va începe doar cu trei autospeciale dar, în funcţie de volumul de lucru, s-a stabilit ca numărul vehiculelor de intervenţie să crească”, a mai spus Fetislam. Utilajele firmei care a cîştigat licitaţia publică vor ridica de pe domeniul public toate maşinile parcate pe trotuare, pe căile de acces spre instituţii, pe spaţiile verzi şi autovehiculele staţionate în parcări concesionate, dar care nu respectă parcajele trasate în aceste zone. Şoferii îşi vor putea recupera autovehiculele numai după ce vor plăti firmei contractate de Primărie o taxă de o sută de lei. În zilele următoare va fi stabilit şi locul în care vor fi depozitate maşinile ridicate pentru parcări neregulamentare.