Începînd de anul viitor, firmele care gestionează vehiculele scoase din uz vor fi obligate să reutilizeze în vederea valorificării, cel puţin trei sferturi din masa medie pe maşinile fabricate înainte de 1980 şi 85% din cele construite după această dată. Măsura vizează respectarea noilor norme privind gestionarea vehiculelor scoase din funcţiune şI va putea fi aplicată de producători, în instalaţii proprii sau în cele aparţinînd unor firme autorizate de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Potrivit noilor reglementări, în cazul vehiculelor scoase din uz sau materialelor şi a componentelor care vor fi exportate, societăţile care desfăşoară activităţi de valorificare sînt obligate să întocmească, pentru fiecare maşină în parte, un dosar care va fi prezentat autorităţilor de control. Actul normativ mai introduce noţiunea de depoluare mobilă, pentru a permite firmelor care nu deţin facilităţile necesare să asigure o tratare ecologică raţională a vehiculelor scoase din uz.