Măslinele, sănătate curată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măslinele, sănătate curată

Sănătate 02 Decembrie 2009 / 00:00 2357 accesări

Printre cele mai vechi alimente cunoscute omului se numără măslinele, folosite încă din antichitate atât ca aliment, cât şi ca medicament. În reprezentările antice, măslinul reprezintă simbolul păcii şi armoniei. Conţin, în cea mai mare parte fier, dar şi vitamina E, fibre şi cupru. Cura de măsline are rolul de a neutraliza acţiunea radicalilor liberi, principalii răspunzători pentru apariţia cancerului sau diabetului. Consumate în salate, măslinele sunt un bun energizant, normalizează valoarea colesterolului şi sunt perfecte pentru persoanele în vârstă, predispuse infarctului şi bolilor cardiovasculare. Măslinele au şi rolul de a împiedica mutaţiile celulare, care favorizează apariţia cancerului. Atât grăsimile din măsline, cât şi vitamina E conţinută, te protejează împotriva cancerului la colon. De asemenea, sunt un bun antiinflamator şi reduc simptomele severe ale astmului, artritei şi reumatismului. Mai mult, pentru femei, măslinele joacă un rol determinant în reducerea complicaţiilor care pot apărea în perioada menopauzei. Specialiştii recomandă măslinele şi uleiul obţinut din ele pentru consumul zilnic şi înlocuirea alimentelor din bucătărie care, prelucrate prin procedee chimice complexe, dăunează pe termen lung sănătăţii. Pot fi gătite în foarte multe forme. Măslinele adăugate în friptura la cuptor vor frăgezi carnea şi îi vor oferi o aromă deosebită. Mai mult, apa în care ai lăsat peste noapte mai multe măsline poate fi perfectă pentru mâncărurile tale, daca vrei să înlocuieşti sarea din alimentaţie. Nutriţioniştii sunt de părere că excesul de măsline nu dăunează sănătăţii, deci le poţi consuma pe tot parcursul zilei, indiferent de cantitate. Nu uita ca de sărbători să adaugi la aperitive, friptură şi salate măslinele proaspete şi uleiul virgin, pentru o masă sănătoasă.

Taguri articol


12