Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a supus dezbaterii publice, miercuri, Raportul de Mediu privind Master Planul Zonei Costiere. La dezbatere au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, ai instituţiilor şi autorităţilor locale din judeţele Tulcea şi Constanţa, cercetători şi specialişti în domeniu. Documentul supus dezbaterii se doreşte a fi unul de referinţă pentru dezvoltarea zonei costiere în următorii 30 de ani. Master Planul cuprinde 11 mari capitole, care se referă, printre altele, la analiza situaţiei actuale, starea zonei costiere a Mării Negre, Prognoze, Analiza opţiunilor, Plan de implementare al Master Planului, analiza financiară şi socio-economică şi strategia pentru managementul costier viitor. “Principalul motiv pentru dezvoltarea acestui Master Plan este acela de a a pune în aplicare pe termen scurt, mediu şi lung o abordare durabilă şi strategică pentru gestionarea şi diminuarea riscurilor legate de eroziunea costieră pentru întreaga coastă românească. Master Planul ia în considerare interacţiunile dintre factorii sociali, de mediu şi economici în zona costieră şi prezintă un program de implementare a măsurilor pe termen scurt, mediu şi lung”, a declarat purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton. Potrivit acestuia, Master Planul este fundamental pentru primirea de fonduri UE pentru reabilitarea coastei, deoarece demonstrează că investiţiile vor îmbunătăţi calitatea mediului şi vor oferi servicii mai bune pentru public. “Investiţiile propuse sunt parte a unui plan cost-eficienţă pe termen lung pentru gestionarea coastei. Investiţiile propuse sunt durabile şi vor fi menţinute în timp. Investiţiile propuse a fi realizate în prima fază a lucrărilor de combatere a eroziunii costiere, vor costa aproximativ 150 de milioane de euro, fonduri care vor proveni de la Uniunea Europeană, prin POS Mediu, Axa Prioritară 5”, a spus Anton.