Masterat româno-franco-englez, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră în România

Masterat româno-franco-englez, la Constanţa

Justiție 01 Noiembrie 2006 / 00:00 733 accesări

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii “Ovidius” Constanţa a fost ieri gazda unui eveniment important pentru lumea academică constănţeană: semnarea unui acord de parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Juridice, Politice şi Sociale a Universităţii "Lille 2” din Franţa. "Pentru prima dată în România va fi organizat şi demarat un masterat triling (româno-franco-englez) cu specializarea . Diplomele absolvenţilor, editate în trei limbi, vor fi recunoscute în administraţia europeană. Durata studiilor masterale este de doi ani, începînd cu anul universitar 2006-2007. Este un masterat de pionierat în peisajul academic românesc, cu un caracter inter şi polidisciplinar, deschis studenţilor francezi, români şi de orice altă naţionalitate, cursurile şi examenele organizîndu-se la aceleaşi standarde de calitate, la universităţile din Constanţa şi Lille”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină. La semnarea acordului de parteneriat a participat o delegaţie a facultăţii din Lille, compusă din decanul Wallon-Leducq Christian-Marie şi profesorii Jean –Jaques Lavenue şi Morson Sylviane. Ei s-au întîlnit cu universitari constănţeni, funcţionari din administraţia publică locală şi studenţi. Facultatea de Ştiinţe Juridice, Politice şi Sociale a Universităţii „Lille 2” se află în topul şcolilor superioare de învăţămînt juridic francez.

Taguri articol


12