Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 307 proiecte conforme pentru „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” (Măsura 123), în sesiunea desfăşurată între 1 şi 30 iunie 2010, valoarea publică şi privată a acestor proiecte fiind de 713,5 mil euro. Suma alocată pentru finanţarea proiectelor Măsurii 123 în această sesiune a fost de 170 milioane de euro, valoare publică. Sprijinul nerambursabil acordat pentru finanţarea unui proiect aferent Măsurii 123 este de până la 3 milioane de euro, iar valoarea totală eligibilă minimă a proiectului era de 5.000 de euro. Proiectele urmează să fie evaluate de către experţii APDRP şi selectate pentru finanţare în funcţie de punctajul obţinut, în limita sumei maxime alocate pentru proiectele depuse în sesiunea amintită, potrivit unui comunicat al instituţiei. Potrivit APDRP, regiunile cu cele mai multe cereri de finanţare conforme sunt Centrul Regional 3 Sud – Muntenia cu 68 de proiecte, Centrul Regional 2 Sud – Est Constanţa cu 55 de proiecte şi Centrul Regional 6 Nord – Vest cu 52 de proiecte. Prin Măsura 123 se pot acorda beneficiarilor eligibili şi selectaţi fonduri nerambursabile în procent de până la 50%, fondurile acordate reprezentând cofinanţarea publică (raportată la valoarea totală eligibilă a proiectului) la care trebuie să se adauge cofinanţarea privată. Pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii – cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibilă a investiţiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 euro/ proiect. Pentru investiţiile care aparţin unei forme asociative şi care deservesc membrii acesteia – cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibilă a investiţiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 3.000.000 euro/ proiect. Pentru alte întreprinderi, cuantumul sprijinului este de 25% din valoarea eligibilă a proiectului, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 euro/proiect. Aria investiţiilor finanţate prin Măsura 123 include înfiinţarea centrelor de vinificaţie, a fabricilor de ulei, de produse lactate sau apicole. Tot în categoria investiţiilor alese de cei ale căror proiecte sunt conforme se încadrează şi centrele de sortare şi ambalare ouă, depozitele frigorifice, abatoarele, halele de procesare legume fructe, unităţile de morărit, secţiile de prelucrare a deşeurilor animale, unităţile de producţie a sucurilor naturale sau a hranei pentru animale.