Măsuri drastice împotriva fumatului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri drastice împotriva fumatului

Eveniment 02 Iunie 2008 / 00:00 2582 accesări

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că începînd cu anul 2009, ministerul va lua măsuri drastice în ceea ce priveşte vînzarea produselor de tutun. „Începînd cu 1 ianuarie 2009, se va interzice comercializarea produselor din tutun în incinta şi în jurul spitalelor şi unităţilor de învăţămînt, cu excepţia celor din învăţămîntul superior. Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) consideră reducerea consumului de tutun o prioritate şi, în acest scop, a lansat programul Stop fumat, care este gratuit şi vine în ajutorul celor care doresc să renunţe la acest obicei”, a spus ministrul. În cadrul acestui program se asigură gratuit atît consultaţia medicală, cît şi tratamentul medicamentos necesar tratării dependenţei de tutun. ”Acest program este, ca şi celelalte, în spiritul reformei, care are ca filozofie prevenţia. MSP încearcă astfel să aducă pacientul la medic înainte de a fi prea tîrziu. Programul este gratuit în sensul că nu se scot bani din bugetul de stat sau din bugetul asigurărilor de sănătate. Programul este finanţat exclusiv din taxa de viciu, deci chiar de fumători”, a precizat Nicolăescu. Tema campaniei antitutun din acest an este „Tinereţe fără tutun”. „De ce tinereţe? Pentru că specialiştii din întreaga lume consideră consumul de tutun o „boală pediatrică”, iar în unele zone ale lumii putem vorbi chiar despre o „epidemie pediatrică”. Fumatul este o dependenţă de drog - nicotina - ce debutează la vîrsta copilăriei, iar în mai multe ţări prevalenţa maximă a fumatului este la vîrste tinere”, a explicat ministrul. Sîmbătă a fost Ziua Mondială fără Tutun, iar constănţenii au putut să îşi măsoare vîrsta plămînului, concentraţia de monoxid de carbon de aerul exhalat. Peste 100 de persoane s-au arătat interesate să afle aceste lucruri şi mai mult de jumătate dintre acestea au spus că ar vrea să renunţe la fumat, dar că nu ştiu în ce fel. Pe de altă parte, reprezentanţi ai Autorităţii de Sănătate Publică au împărţit pliante în spaţii publice prin care ofereau informaţii despre efectele negative ale fumatului. Eugen Nicolăescu a mai anunţat că, începînd cu 1 ianuarie 2009, în spaţiile publice fumatul va fi permis numai în camere exclusiv dedicate acestui scop, ventilate, şi care să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces.



12