Statul ia în calcul retragerea facilităţilor fiscale acordate magazinelor tip duty-free, scutite de la plata taxelor vamale, sistarea eliberării altor autorizaţii de funcţionare şi majorarea taxei anuale pentru autorizaţie, de 10.000 euro în prezent, la un nivel care să descurajeze comerţul ilict. Propunerile sunt avansate într-un document al Ministerului Finanţelor şi motivate prin gradul ridicat de evaziune fiscală constatat în activitatea magazinelor duty-free. În documentul ministerului se arată că aportul la bugetul de stat al operatorilor economici din domeniu este nesemnificativ, deoarece aceştia raportează profituri minime, că peste 40% din confiscările de ţigarete provin din magazinele duty-free şi că volumul vânzărilor de ţigarete a scăzut cu până la 85% în perioada în care comisarii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare au controlat activitatea acestor unităţi. Ministerul atenţionează însă că o eventuală închidere a magazinelor care comercializează mărfuri în regim duty-free situate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat terestre şi navale cu statele noncomunitare, a magazinelor duty-free diplomatice şi a celor din aeroporturile internaţionale şi de la bordul navelor şi aeronavelor care efectuează curse directe de pasageri în afara UE trebuie analizată având în vedere regimul permisiv stabilit de Comisia Europeană. Cu toate acestea, mnisterul atenţionează că o decizie privind încetarea activităţii magazinelor fundamentată pe motivaţia că activitatea acestora generează un potenţial de risc în domeniul contrabandei şi al evaziunii fiscale „pune într-o lumină nefavorabilă” activitatea de administrare şi control a Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare. Un studiu comandat şi prezentat în luna mai de către producătorii JTI şi BAT releva că nivelul de consum de ţigarete contrafăcute din România va creşte pe termen mediu de la 8,5 miliarde ţigări pe an în prezent, la 12,9 miliarde, reprezentând 33,7% din piaţa de profil, iar pe termen lung, ponderea ar putea ajunge la 50,4% din total. În studiu se arăta că magazinele duty-free sunt principali furnizori pentru comerţul ilicit de ţigarete, iar cele mai afectate zone de comerţul ilicit cu ţigarete sunt cele învecinate cu graniţele non-UE, respectiv cu Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.