26 Noiembrie 2024, 09:43
Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul vrea să restricţioneze tipul de produse care pot fi duse la centrele de colectare a fierului vechi, astfel încât hoţii de fier vechi să nu mai prejudicieze companiile de stat. „Până la sfârşitul anului venim cu o reglementare şi mai restrictivă. Avem o problemă că se fură capacele de canal şi se duc la fier vechi”, a declarat Ponta. CFR şi Transelectrica, companie de transport al energiei electrice, au înregistrat pierderi de zeci de milioane de euro din cauza furturilor unor elemente de infrastructură.