Măsuri optime pentru Cercetare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri optime pentru Cercetare

Social 17 Aprilie 2013 / 00:00 307 accesări

Reprezentanţii studenţilor au anunţat că sunt solidari cu cercetătorii afectaţi de micşorarea valorii granturilor de cercetare şi se opun măsurilor anunţate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). „Prin reducerea valorii granturilor de cercetare în timpul desfăşurării lor este afectată major formarea studenţilor masteranzi şi doctoranzi implicaţi în proiecte de cercetare. Este afectată, de asemenea, calitatea cercetărilor aflate în derulare”, a declarat preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Dragoş. De cealaltă parte, reprezentanţii MEN au anunţat că s-au întâlnit cu membrii conducerii Biroului Patronatului Român din Cercetare şi Proiectare. Ei au adăugat că, în urma examinării finanţării publice a Cercetării şi Dezvoltării, s-a convenit de comun acord asupra faptului că măsurile propuse pentru 2013 asigură folosirea fondurilor în mod eficient şi reprezintă decizii optime în contextul economic actual. „Urmează să se depună toate eforturile posibile pentru o eventuală suplimentare a alocărilor bugetare destinate activităţilor de Cercetare şi Dezvoltare în 2013, precum şi pentru asigurarea fondurilor necesare derulării normale a proiectelor în anii 2014 şi 2015”, au declarat reprezentanţii MEN. (A.J.)

Taguri articol


12