Măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Economie 25 Ianuarie 2014 / 00:00 826 accesări

DECIZIE După Revoluţie, una dintre marile preocupări ale guvernanţilor a fost lupta împotriva evazioniştilor. Abundenţa de persoane fizice şi juridice care au încercat să păcălească statul i-a determinat pe mai-marii ţării să caute tot felul de soluţii pentru a împiedica evaziunea fiscală. În această idee, Executivul a pregătit un act normativ prin care se doreşte limitarea la maximum 2.000 de lei a plăţilor în numerar efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică. În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi. Limitările sunt valabile şi pentru plăţile şi încasările în numerar efectuate de operatorii economici către persoane fizice, reprezentând plata contravalorii unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituirile de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv pentru cesiuni de creanţe sau alte drepturi, acordarea de împrumuturi sau alte finanţări. De asemenea, va fi introdusă o prevedere nouă, aceea de a limita încasările şi plăţile în numerar între persoanele fizice la un plafon maxim de 10.000 de lei pe tranzacţie. “Măsura privind diminuarea plafoanelor pentru plăţile în numerar a fost luată ca urmare a constatării de către inspectorii fiscali a faptului că în cele mai multe scheme fiscale evazioniste se fac plăţi în numerar, întrucât plăţile prin bancă prezintă o trasabilitate care este evitată de astfel de persoane. Astfel, au fost înregistrate pierderi din veniturile bugetului de stat cauzate de rambursările de TVA efectuate către persoane care au făcut plăţi în numerar, şi-au dedus TVA, dar în amonte s-a constatat că furnizorii care trebuiau să plătească TVA la buget au dispărut”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă.

AMENZI Guvernanţii au mai precizat că în cazul depăşirii plafoanelor stabilite se aplică amenzi de 20% din suma încasată sau plătită care depăşeşte plafonul pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei. De asemenea, acordarea de către operatorii economici a unor avantaje clienţilor pentru efectuarea de plăţi în numerar se amendează cu sume cuprinse între 3.000 de lei şi 4.500 de lei. Pe de altă parte, cei din Executiv au mai notat faptul că plafoanele-limită nu se aplică, printre altele, pentru depunerile în conturile operatorilor economici deschise la instituţiile de credit.



12