Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a solicitat, vineri, direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse. De asemenea, MS a solicitat serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.
Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei. De asemenea, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare - asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare, informează MS. Specialiştii MS recomandă populaţiei să respecte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 şi 2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Medicii recomandă consumul zilnic de fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.
În această perioadă, medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile. Nu trebuie consumat alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice. Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii, trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca, în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, spun medicii MS. În cazul copiilor aflaţi în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete, iar însoţitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheaţi, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră. De asemenea, scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoţitorului.