Măsuri pentru şefii de consilii judeţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsuri pentru şefii de consilii judeţene

Politică 10 Decembrie 2014 / 22:40 217 accesări

Actualii sau foştii şefi de CJ care au ori au avut probleme cu legea par tot mai mulţi. Cele mai multe dosare sunt instrumentate de procurorii anticorupţie, care, în ultimele zile, au avut "incursiuni" în judeţele Timiş, Hunedoara şi Buzău. Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în acest sens: ”S-a considerat că PSD este un partid format din lideri foarte puternici. De ce este considerat un președinte CJ atât de puternic? Pentru că lângă funcția administrativă are și funcția politică. Una din propunerile mele va fi ca noi să decidem ca funcția politică să se desprindă de cea administrativă în acest caz. Să nu mai poată fi un președinte CJ și președinte de organizație. Cel puțin în PSD. De asemenea, vorbesc și despre atribuțiile președintelui CJ. Sunt acuzați că au foarte multă putere. Puterea derivă în principal din atribuțiile generate de calitatea de ordinator principal de credite. Trebuie să stabilim prin lege obligația ca președintele CJ să nu mai aibă calitatea de ordinator de credite. Toate atribuțiile executive să fie preluate de un administrator public. Este exact modelul american. Există județe unde există acești administratori, dar au funcții restrânse. Despărțim funcțiile politice. Nu mai este și președinte de partid, și președinte de CJ". De asemenea, vicepremierul a zis că ar trebui să scadă și numărul de mandate ale primarilor.



12