Măsurile economice ale Guvernului, total ineficiente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Măsurile economice ale Guvernului, total ineficiente

Politică 05 Septembrie 2011 / 00:00 353 accesări

PSD consideră că măsurile economice promovate de Guvernul Boc sunt „fie insuficiente, fie total ineficiente”, iar modificările Codului fiscal nu fac decât să bulverseze mediul de afaceri şi să creeze „haos şi debandadă” şi un climat de inadaptabilitate pentru investitorii români şi străini faţă de noile reguli „apărute peste noapte”. „Ultima modificare a Codului fiscal, trâmbiţată de Guvern ca o mare realizare, ţine de umorul negru şi cinismul cu care ne-au obişnuit miniştrii Cabinetului Boc. Pentru că este cinic să spui că ”vor fi scutite de la plata penalităţilor de întârziere firmele care îşi achită, până la 31 decembrie 2011, datoria principală şi dobânda aferentă acesteia”. Este clar că Executivul nu îşi pune deloc întrebarea câte firme vor mai rezista până la sfârşitul anului sau dacă această măsură le va ajuta pe cele aflate în insolvenţă sau în stare de faliment\'”, a declarat secretarul Consiliului Naţional PSD, Codrin Ştefănescu. Acesta spune că „Guvernul se face că nu înţelege rapoartele bazate pe informaţii şi date statistice oficiale, prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Institutul Naţional de Statistică, care arată o înrăutăţire a mediului de afaceri”. Codrin Ştefănescu a mai arătat că Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere a reclamat încălcarea, de către Ministerul Finanţelor, a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, prin ignorarea solicitării de organizare a unei dezbateri publice pe marginea modificării şi completării Codului fiscal.



12