Măsurile fiscal-bugetare, aprobate. Ce prevede ordonanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măsurile fiscal-bugetare, aprobate. Ce prevede ordonanţa

Economie 22 Decembrie 2018 / 12:00 1062 accesări

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind măsurile fiscale. Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi consilierul Darius Vâlcov au prezentat principalele prevederi ale actului normativ. Ordonanța taxelor a fost adoptată în ședința extraordinară de Guvern de vineri, chiar dacă aceasta a adunat 72 de obiecții de la Ministerul Justiției. Președintele Klaus Iohannis nu a participat la ședința de Guvern.

Ministrul Eugen Teodorovici şi consilierul premierului Darius Vâlcov au prezentat măsurile adoptate de Guvern.

"Actul normativ conţine o serie de măsuri care au scopul principal de a creşte bunăstarea românilor şi nivelul investiţiilor, astfel încât să stimulăm creşterea economică sustenabilă şi inteligentă, prin punerea accentului asupra proiectelor cu beneficii pentru cetăţeni. Guvernul corectează astfel unele practici din domeniul bancar şi sectorul energiei, în principal. Luăm aceste măsuri în urma unei analize riguroase şi comparând situaţia din România cu cea a altor state europene şi cu media europeană", a spus Teodorovici, potrivit news.ro.

El a spus că o primă măsură este propunerea de a înfiinţa un fond privind dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional, pentru care se vor prevedea 310 milioane de lei în bugetul pe anul viitor, pentru a reabilita şi moderniza infrastructura de acces la aceste puncte de interes naţional, dar şi pentru extinderea de capacităţi de tratament balnear. Statul sprijină aceste proiecte în proporţie de 50% din cheltuielile eligibile, acordând ca ajiutor de stat minimi până la 200.000 de eruo pentru cheltuielile ce vizează activităţile economice. Teodorovici a vorbit de asemenea despre un fond de dezvoltare şi investiţii pentru proiectele comunităţilor locale şi ale universităţilor, prin care se vor putea finanţa poriecte în educaţie, sănătate, dezvoltare locală, infrastructură. Bugetul este de aproximativ 10 miliarde de euro, gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. "De asemenea, un punct foarte important şi aşteptat este cel legat de introducerea unui mecanism ce are în vedere protejarea populaţiei şi a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%", a spus el. A mai precizat că sunt practici incorecte faţă de populaţie şi de aceea au fost propuse măsuri.

ACTIVELE FINANCIARE ALE BĂNCILOR, IMPOZITATE DACĂ ROBOR DEPĂŞEŞTE 2%

Teodorovici a anunţat că se propune pentru 2019 aplicarea de la 1 septembrie a unui punct de pensie majorat, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă de la 640 de lei la 704 lei. De asemenea, în 2019 se menţine sistemul privind vouchere de vacanţă pentru sectorul bugetar de 1.450 de lei.

O altă măsură anunţată este devansarea aplicării creşterilor pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020.

Totodată, Teodorovici a spus că sunt şi măsuri care reglează aspecte tehnice: obligarea administraţiilor publice de a raporta online execuţia bugetară din 1 august 2019. "Guvernul României a decis astăzi plafonarea preţului la gaze şi la energie electrică pentru următorii trei ani de zile pentru toţi consumatorii casnici. De asemenea, trebuie să ştiţi că şi pentru consumatorii industriali acest nivel va fi plafonat, pentru următorii trei ani de zile, acesta va fi însă un mix între preţul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare. Prin această măsură, statul român nu câştigă niciun ban în plus, dimpotrivă, bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5 - 2 miliarde de lei. Aceşti bani nu se vor mai încasa, din cauza dividendelor care vor fi reduse", a spus consilierul premierului Darius Vâlcov. El a mai spus că acest cost va fi însă suplinit prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toate companiile din energie. Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi la energia electrică pentru trei ani, pentru consumatorii casnici

Vâlcov a prezentat şi alte măsuri: aprobarea acordării de granturi de până la 500.000 de euro pentru firme, fundaţii şi ONG-uri pentru construirea de grădiniţe cu program sportiv, în timp ce în domeniul comunicaţiilor s-a stabilit un nivel minim de aproximativ un miliard de euro privind vânzarea licenţelor 5G şi un nivel minim de aproximativ 2 miliarde de euro pentru prelungirea licenţelor 3G.



12