Scăderea salariilor bugetarilor şi a pensiilor va micşora consumul mai mult decât se aşteaptă, din cauza efectelor psihologice induse, iar pentru perioada următoare este aşteptată o volatilitate pe toate planurile, inclusiv în ceea ce priveşte moneda naţională. Instabilitatea este cel mai mare pericol pentru investiţii şi ca efect psihologic, se arată într-o analiză a casei de brokeraj X-Trade Brokers. „Măsurile luate de către Guvern pentru scăderea deficitului bugetar au puţine şanse de a aduce la buget sumele scontate, din cauza efectelor în cascadă pe care le vor genera în sensul scăderii consumului - şi aşa aflat la cote nesatisfăcătoare -, fapt care va conduce la creşterea numărului de falimente şi şomeri inclusiv din sectorul privat, precum şi la diminuarea TVA-ului încasat. Investiţiile vor fi descurajate, atât din cauzele menţionate anterior, cât şi ca urmare a inducerii stării de expectativă, întrucât companiile nu ştiu ce le rezervă ziua de mâine din punctul de vedere al legislaţiei şi fiscalităţii. În plus, instabilitatea de orice fel: politică, socială, legislativă reprezintă cel mai mare pericol în momentul de faţă, putând trimite România cu câţiva ani înapoi”, a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers. Analiştii de la X-Trade Brokers subliniază că, în perioada următoare, se va înregistra o volatilitate ridicată pe toate planurile, inclusiv în ceea ce priveşte moneda naţională. „Leul a reacţionat deja faţă de măsurile anunţate recent şi ecourile acestora. Ne aşteptăm ca în perioada următoare leul să rămână volatil”, a mai spus Victor Safta.