Experţii contabili din Constanţa s-au întâlnit, vineri, într-o şedinţă în cadrul căreia au analizat, în principal, activitatea desfăşurată în 2009 şi pe primul semestru din acest an. În sala mare a Casei de Cultură s-au adunat 998 de membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), filiala Constanţa, care au votat pentru reînnoirea a jumătate din numărul membrilor Consiliului filialei, alegerea Comisiei de disciplină şi au desemnat reprezentanţii la Conferinţa Naţională, conform normativelor stabilite. Raportul CECCAR a fost prezentat de preşedinte filialei Constanţa, dr. ec. Ştefan Mihu, care a dat citire raportul Consiliului filialei. De asemenea, au fost prezentate şi rapoartele Comisiilor de disciplină şi cenzori. Tot Mihu a prezentat şi programul de activitate pe anul 2009 şi pe primul semestru al anului 2010 pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de acte normative sau hotărâri ale organelor superioare ale Corpului; execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli la 31 decembrie 2009 şi pe anul în curs. La finalul întâlnirii, preşedintele CECCAR Constanţa, Ştefan Mihu, a declarat, întrebat fiind despre efectele majorării TVA-ului la 24%, că „este cea mai proastă măsură pe care Guvernul Boc putea să o ia. Reprezentantul celor care au ca meserie „gestionarea banilor” a precizat că măsura Executivului este o „frână în calea dezvoltării economice, creşterea TVA-ului ducând în mod cert la scăderea consumului. „Ai consum? Ai cerere! E simplu. Iar dacă există cerere înseamnă şi creştere economică. Cred că cea mai bună soluţie ar fi fost impozitarea progresivă, după puterile fiecăruia”, a spus Mihu. Şeful experţilor contabili a mai adăugat că măsurile neperformante ale Guvernului pot duce la un fapt îngrijorător pentru economia românească. „Se întâmplă deja ca tot mai multe firme să-şi mute sediul social în alte ţări. Acest fenomen este un real pericol pentru economia românească”, a spus Mihu, care a adăugat că Boc trebuia să blocheze achiziţiile publice dacă vroia să facă economie.