Persoanele născute înainte de 1989, internate des în spital, care fac tratamente injectabile la domiciliu, au primit sânge sau au avut intervenţii stomatologice multiple vor fi trimise automat să se testeze pentru virusurile hepatitice B, C şi D, a declarat managerul Institutului ”Matei Balş” ...
Încă un pas important pentru sistemul sanitar din România. Evaluarea moleculelor noi şi a celor existente va începe astăzi şi până la sfârşitul lunii august ar putea fi prezentată o listă potenţială privind noile medicamente compensate, a declarat ieri preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului ...
Circa 80 la sută dintre cei cu hepatită acută C rămân purtători de virus şi, într-un interval mai scurt sau mai lung, care ar putea să fie şi de până la 30 de ani, fac ciroza hepatică şi cancer de ficat, a declarat Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş". Potrivit ...
În ediția de ieri a cotidianului nostru, vă prezentam un amplu articol în care arătam starea de fapt prin care trec bolnavii cu hepatită C din România, dar și existența unor tratamente salvatoare (98% - vindecare), față de speranțele de reușită din prezent (50%), în unele cazuri ...
Acţiunea intentată de familia actorului Toni Tecuceanu împotriva Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, prin care se cerea ca acesta să comunice dosarul medical complet al defunctului, a fost respinsă, definitiv, ca neîntemeiată, de Curtea de Apel Bucureşti. Prin decizia civilă ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care vor să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre că există risc mare ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatitic A. Cauza o reprezintă inundațiile provocate de ploile ...
Cele mai sigure măsuri pentru prevenirea hepatitei A sunt respectarea normelor elementare de igienă personală şi alimentară - spălarea mâinilor cu apă şi săpun, a legumelor şi a fructelor, evitarea consumului de apă din surse neautorizate - şi vaccinarea, spune prof. dr. Adrian Streinu Cercel ...
Colaborăm cu chinezii şi în domeniul sanitar. Autorităţile din Sănătatea autohtonă au ajuns la concluzia că o colaborare cu oficiali ai sistemului sanitar din China ne-ar ajuta să ne dezvoltăm. Astfel, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi viceministrul chinez al Sănătăţii, Ma Xiaowei, au ...
Managerul Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a declarat, ieri, că, în următorii doi ani, 34.000 de persoane vor fi testate gratuit pentru HIV/SIDA şi hepatita B şi C, în cadrul unui proiect ce va fi realizat cu fonduri norvegiene. Managerul Institutului ...
Infecţiile intraspitaliceşti sunt din nou în discuţiile specialiştilor. Ele constituie o mare problemă de sănătate publică peste tot în lume, apar mai ales la pacienţii cu imunitate scăzută şi în formele grave de boală, având ca posibilă cauză folosirea antibioticelor atunci când nu este cazul, a ...
Dacă nu vă spălaţi pe mâini, riscaţi o sumedenie de boli infecţioase! Peste 30% dintre bolile infecţioase au drept cale de transmitere mâinile murdare, cele mai frecvente astfel de maladii fiind toxiinfecţiile alimentare şi hepatita A, a declarat, ieri, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ...
Un număr de 132 de persoane cu înţepături de căpuşe au ajuns la spital în minivacanţa de 1 Mai, o treime dintre acestea fiind copii, a declarat, ieri, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel. De asemenea, în minivacanţa de 1 Mai ...
Peste 30 la sută din bolile infecţioase au cale de transmitere mâinile murdare, cele mai frecvente astfel de maladii fiind toxiinfecţiile alimentare şi hepatita A, a declarat, astăzi, Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş". Institutul Naţional de Boli ...
Un număr de 132 de persoane cu înţepături de căpuşe au ajuns la spital în minivacanţa de 1 Mai, o treime dintre acestea fiind copii, a declarat, astăzi, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", profesor dr. Adrian Streinu Cercel. De asemenea, în minivacanţa de 1 Mai, patru ...
Europa este în alertă maximă în ceea ce priveşte răspândirea poliomielitei (denumită şi paralizie infantilă - o boală infecţioasă acută, care se răspândeşte de la om la om, de obicei pe cale fecal-orală) din cauza scăderii vaccinărilor, apariţiei unor cazuri în zone de conflict şi circulaţiei ...
Nu de puţine ori, românii au fost aspru criticaţi că-şi administrează singuri unele medicamente atunci când sunt bolnavi şi că sfatul medicilor contează prea puţin. Ei consideră că, dacă au la îndemână internetul ori sfatul vecinilor sau al prietenilor, doctorii sunt aproape inutili. Problema este că ...