Matei Brătianu şi-a deschis cabinet parlamentar în Valu lui Traian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Matei Brătianu şi-a deschis cabinet parlamentar în Valu lui Traian

Politică 11 Aprilie 2009 / 00:00 610 accesări

Deputatul PSD de Constanţa Matei Brătianu a inaugurat, vineri, cel de-a treilea său cabinet, acesta fiind situat în comuna Valu lui Traian. Potrivit parlamentarului, biroul este deschis pentru public miercuri şi vineri, între orele 13:00 şi 16:00. „Îi invit pe cît mai mulţi cetăţeni să-şi prezinte problemele, care vor ajunge la mine prin consilierii mei”, a spus Brătianu. Odată cu inaugurarea cabinetului parlamentar, Matei Brătianu a declarat că s-a întîlnit cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pentru a discuta despre cazul înregistrat la Poşta Constanţa, amendată cu 10.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor de muncă la Oficiile Poştale din Cernavodă, Constanţa şi nr. 6 din Constanţa. Brătianu a precizat că va cere ca această amendă să fie plătită de conducerea Poştei şi nu din bugetul acestei instituţii. De asemenea, deputatul a adăugat că va înainta o iniţiativă legislativă în acest sens, pentru că „nu e normal ca amenda să fie achitată din bugetul Poştei pentru o neglijenţa a unora”, a spus Matei Brătianu.

Taguri articol


12