Cabinetul Ponta a aprobat, ieri, alocarea a 25 de milioane de lei, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor produse în judeţul Galaţi. „Banii nu vor fi acordaţi în numerar, ci sub forma în care au nevoie autorităţile locale: materiale de construcţii sau diverse alte lucruri. Acestea trebuie să ajungă cât mai repede la oamenii respectivi. Cred că e obligaţia noastră să intervenim în situaţii atât de grave”, a spus premierul. Pe de altă parte, însă, şeful Executivului a atras atenţia că toţi proprietarii de locuinţe trebuie să-şi încheie poliţe de asigurare obligatorie. „Obligarea tuturor proprietarilor din această ţară de a depune o asigurare minimă este, totuşi, o decizie bună. Şi nu aş vrea ca mesajul nostru să fie: „nu vă faceţi asigurare, că intervine Guvernul“. Executivul se implică atunci când poate şi când sunt situaţii cu totul şi cu totul excepţionale”, a afirmat premierul. Tot în şedinţa de Guvern, Victor Ponta a declarat că, în timpul vizitelor sale prin ţară, a constat că la nivelul comunelor nu s-au mai făcut lucrări de amenajare a cursurilor de apă de pe vremea lui Ceauşescu. „Deci, în 23 de ani de democraţie, nu s-a decolmatat o dată vreun pârâu. După 1989, foarte multe lucruri au fost abandonate. În prezent căutăm soluţii pentru a decolmata cursurile de apă, însă este vorba de mulţi bani, pe care nu-i avem”, a conchist premierul.