Noua maternitate din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcție a început în 1988 și a costat 60 milioane lei, o parte din bani fiind dintr-un credit bancar, va fi deschisă joi, până acum bebelușii fiind aduși pe lume într-o clădire veche de 84 de ani, care nu a mai fost autorizată în ultimii 10 ani Managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, Marinică Stoian, a anunţat, astăzi, într-o conferință de presă, că mâine personalul medical va începe lucrul în noua maternitate şi tot atunci vor putea fi internate şi primele femei, după ce unitatea a fost dotată cu mobilier şi aparatură. Stoian a precizat că o parte din aparatură a fost adusă şi recondiţionată din vechea maternitate, spunând că speră ca Ministerul Sănătății să sprijine autoritățile, astfel încât la noua maternitate să fie adusă aparatură mai nouă și performantă.