Maternitate privată la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maternitate privată la Constanţa

Eveniment 09 Martie 2009 / 00:00 11438 accesări

De ziua femeii, în Constanţa, str. Mircea ce Bătrîn, nr 102, et. 2-3, s-a inaugurat prima maternitate privată, unitate în cadrul căreia va funcţiona şi Clubul ISIS, club ce are menirea să informeze viitoarele mămici, dar şi să promoveze unele concepte medicale. Preşedintele de onoare al clubului, prof. univ. dr. Vlad Tica, totodată şi şeful Maternităţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dar şi vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a prezentat cîteva dintre obiectivele care sînt urmărite în activitatea clubului. Este vorba despre promovarea alăptării la sîn, lupta împotriva abandonului etc. Dr. Viorel Cristurean, reprezentant al Maternităţii, a explicat că ISIS nu a fost ales întîmplător şi că s-a dorit a fi un nume reprezentativ, care să fie cît mai aproape de obiectivele obstetricii, ISIS fiind o zeiţă din mitologia egipteană. Iniţiativa deschiderii unui spital privat cu profil de obstetrică-ginecologie a fost lăudată de oaspeţi. „Am intrat în Europa şi din acest punct de vedere. Condiţiile sînt extraordinare, serviciile medicale şi aparatura de înaltă clasă. Facultatea de Medicină se bucură pentru că toţi cei care profesează în cadrul maternităţii private sînt cadre universitare”, a declarat decanul Facultăţii de Medicină, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Petru Bordei. Şeful Clinicii de Chirurgie II, a SCJU, prof. univ. dr. Vasile Sîrbu şi prof. univ. dr. Octavian Unc, de la Facultatea de Medicină, care au reuşit să-şi deschidă clinici private în oraşul Constanţa, au ţinut să-şi încurajeze colegii şi să le ureze succes. Serviciile de calitate pe care le oferă sistemul de sănătate privat, în cazul de faţă maternitatea privată, au fost lăudate şi încurajate şi de conf. univ. dr. Cătălin Grasa, de asemenea, cadru didactic al Facultăţii de Medicină Constanţa. După slujba de sfinţire oficiată de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi după cuvintele de încurajare, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană, dr. Camelia Ciobotaru, IPS Teodosie şi vicepreşedintele CMR, prof. univ. dr. Vlad Tica, au tăiat panglica unităţii, semn că activitatea medicală poate să înceapă.



12