Actorul american a declarat, într-un interviu pentru postul de televiziune CNN, că are de gînd să “planteze” placenta fiului său, Levi, în livada casei sale. Matthew McConaughey speră ca astfel să fertilizeze solul, acest procedeu fiind un ritual folosit în mai multe culturi. “O voi pune în livadă şi va ajuta astfel să crească nişte fructe minunate. Cînd eram în Australia, am aflat de un copac al placentei, situat pe malul unui rîu şi toate placentele rezultate din naşterile din tribul sau clanul aborigen din zonă erau îngropate sub acel copac”, a povestit actorul, menţionînd că respectivul arbore crescuse mai mare şi mai înalt decît toţi ceilalţi din jur. De asemenea, Matthew McConaughey a mai spus că alături de iubita sa, Camila Alves, a început să îl integreze pe micuţul Levi Alves McConaughey în activităţile lor cotidiene. Actorul şi-a dus deja copilul în vîrstă de o lună la un concert de metal rock, motivînd astfel că îl învaţă cu ambianţa şi că îl ajută să se adapteze la mediul înconjurător. Levi Alves, născut pe 7 iulie, este primul copil al celor doi.