Maverick Vinales a reușit în Argentina al doilea succes consecutiv la MotoGP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionatul Mondial de motociclism viteză

Maverick Vinales a reușit în Argentina al doilea succes consecutiv la MotoGP

Sport 10 Aprilie 2017 / 17:51 491 accesări
Spaniolul Maverick Vinales domină categoric noul sezon din MotoGP

Spaniolul Maverick Vinales domină categoric noul sezon din MotoGP

Pilotul spaniol Maverick Vinales s-a impus și în a doua etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză, la clasa regină, după ce câștigase și prima etapă, desfășurată în Qatar. Ibericul în vârstă de 22 de ani, care din acest sezon evoluează pe o motocicletă Yamaha, a câștigat categoric etapa de la Rio Hondo și a bifat a treia victorie a carierei la clasa MotoGP.

Campionul mondial en-titre, Marc Marquez, a plecat din pole position în Marele Premiu al Argentinei și a rămas în frunte după primele viraje. Cal Crutchlow (Honda) era al doilea, Vinales ocupa locul 3, iar Valentino Rossi (Yamaha) era al patrulea. Trei tururi mai târziu, în timp ce conducea, Marquez a căzut și a ieșit din cursă, iar Vinales a trecut în frunte, depășindu-l pe Crutchlow. Cu 12 tururi înainte de final, Dani Pedrosa, aflat pe locul 4, a căzut în același loc în care o făcuse Marquez! Tot după o căzătură a fost nevoit să abandoneze și un alt spaniol triplu campion mondial, Jorge Lorenzo.

Rossi l-a depășit pe Crutchlow și a urcat pe locul 2 cu șapte tururi rămase de alergat. Până la final nu s-a mai schimbat nimic pe podium, astfel că Rossi, aflat la a 350-a cursă a carierei, a trebuit să se mulțumească doar cu poziția secundă. Crutchlow a completat podiumul. În clasamentul general al piloților, Vinales este lider, cu 50 de puncte, urmat de Rossi, cu 36 de puncte, și de italianul Andrea Dovizioso (Ducati), cu 20 de puncte. Etapa următoare este Marele Premiu al Americilor de la Austin, programat pe 23 aprilie.

Citește și:

Maverick Vinales a debutat victorios în noul sezon din MotoGP

S-a anunțat calendarul Campionatului Mondial de motociclism viteză

Lorenzo, Zarco și Binder sunt campionii mondiali din 2016

Marele Premiu de la Barcelona va rămâne în calendar până în 2021

Taguri articol


12