Pugilistul american Floyd Mayweather a devenit campion mondial la categoria semimijlocie, versiunea WBC, după ce l-a învins, sîmbătă, la puncte, pe argentinianul Carlos Baldomir, într-un meci disputat la Las Vegas. La finalul celor 12 runde, arbitrii l-au desemnat în unanimitate cîştigător pe Mayweather (120-108, 120-108, 118-110), astfel că pugilistul în vîrstă de 29 de ani a rămas neînvins în cele 37 de lupte disputate pînă în prezent. Cu toate că l-a învins pe Baldomir, sportivul american, aflat la al cincilea titlu mondial la categorii şi versiuni diferite, a fost fluierat de unii spectatori pentru că nu a încheiat lupta mai devreme. Baldomir, care a devenit campion mondial în luna ianuarie, după ce l-a învins pe americanul Zab Judah, s-a înclinat în faţa lui Mayweather, considerat a fi unul dintre cei mai buni pugilişti ai momentului, la toate categoriile. Argentinianul a fost rănit la nas şi la un ochi încă din prima rundă şi nu a putut ţine pasul cu adversarul său. Baldomir, în vîrstă de 35 de ani, a suferit a 10-a înfrîngere din carieră, el mai avînd în palmares 43 de victorii şi 6 remize.