Mazăre anunţă că se însoară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mazăre anunţă că se însoară

Eveniment 26 Noiembrie 2014 / 00:00 4990 accesări

Primarul Constanței, Radu Mazăre, se gândește să-și pună pirostriile. Fetelor, nu intrați în panică, pentru că primarul intenționează să facă acest lucru cu cea cu care are o relație veche de 10 ani: Direcția Națională Anticorupție (DNA). Nu, nu este o altă poreclă dată de Mazăre vreunei iubite de-a lui, ci este vorba despre instituția cu care și-a clădit o relație plină pe peripeții. „O să mă însor cu DNA. Avem o relație de prietenie de 10 ani“, a declarat Radu Mazăre. Primarul a trecut într-un registru mai serios atunci când a fost întrebat dacă municipiul Constanța va fi înfrumusețat cu luminițe în perioada sărbătorilor de iarnă și a spus că acest lucru se va întâmpla mai târziu decât de obicei. Motivul? Procedurile au fost întârziate pentru că funcționarilor le este teamă să semneze orice hârtie ca nu cumva să fie luați la întrebări de procurori, din dorința febrilă a acestora de a găsi vreo virgulă pusă greșit. „Orice achiziție, orice hârtie întârzie foarte mult, în orice compartiment al Primăriei pentru că oamenilor le e frică să semneze. Și pentru mine este foarte dificil să-i cert, pentru că apoi, la un eventual control, o să spună că i-am chemat și i-am pus să semneze. Se lucrează foarte greu în Primărie, și nu doar în cea de la Constanța, ci probabil în toate administrațiile locale“, a explicat Mazăre. Chiar și așa, primarul a spus că de Sf. Nicolae, atunci când, conform tradiției, se va deschide Orășelul Copiilor, se vor aprinde și luminițele pentru sărbători.

PROIECTELE CONSTANȚEI, SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII Întrebat dacă speră ca, în scurtă vreme, să se năruie sistemul polițienesc instituit de Traian Băsescu, Mazăre a răspuns că nu crede că președintele în exercițiu mai are control asupra sistemului, dar că nu știe ce se va întâmpla, pentru că este prea devreme să se pronunțe. „Problema la DNA nu a fost de cât de intensă era activitatea procurorilor, ci de faptul că era cu direcție și foarte intensă pe anumite interese, pe anumite persoane și pe altele nu. Prin Justiție înțelegem că dreptatea este aplicată pentru toată lumea la fel, nu într-o instituție să fie căutate toate documentele, în fiecare zi, și în altele nu se caută nimic“, a mai spus Mazăre. Dacă în privința Justiției va trebui să mai aștepte o perioadă pentru a urmări în ce direcție o vor lua lucrurile, în privința proiectelor Constanței, acest lucru se va vedea în foarte scurt timp. Mai ales că, pentru orașul de la malul mării, a devenit deja o tradiție să-i fie tăiate finanțările și să-i fie puse bețe în roate la derularea proiectelor, atâta vreme cât frâiele sunt deținute de alte formațiuni politice în afară de PSD, partidul din care face parte Mazăre. Întrebat ce se va alege de proiectele pentru care premierul Victor Ponta a promis finanţare de la Guvern, Mazăre a răspuns: „Sunt convins că un Executiv înțelept va avea grijă de toate proiectele constănțenilor, fie că este Guvernul PSD, care a promis că le va face, fie că este Guvernul PNL, pentru că l-au votat constănțenii pe Klaus Iohannis. Am citit că nu e bine ca un partid să aibă toată puterea, dar dacă e bine ca Iohannis să o aibă cu PNL sunt convins că va avea grijă și de dorințele constănțenilor în ceea ce privește sala de sport, bazinul de înot, Cazinoul... Ce ar avea Iohannis cu Cazinoul? De ce să nu-l repare?“, a întrebat Mazăre. Pe de altă pate, în privința acțiunilor de la CN APMC, pe care le-a cerut autoritatea locală, primarul a explicat că nu se mai pronunță și că nu va mai lupta să le ia de la Guvern, pentru că nu-l mai interesează. „Îmi ajunge, nu vedeți că de un an tot trag și nu se întâmplă nimic bun? Dacă cei care vor fi la Guvern vor să-l dea, e bine, dacă nu, iar bine... Eu am renunțat să mai lupt“, a mai spus primarul.

Petrecere pentru constănțeni, de 1 Decembrie

Chiar dacă angajaților le este teamă să mai semneze documente, asta nu înseamnă că activitatea Primăriei Constanța stagnează. Pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României, primarul i-a invitat pe constănțeni în cinci zone ale orașului pentru a mânca împreună fasole cu cârnați. Mai exact, în Poarta 6, CET, parcul din Tomis II, parcul Tăbăcărie și cartierul Henri Coandă. Fasolea cu cârnați va fi asezonată cu castraveți murați și un pahar de vin fiert sau suc. „Vor fi pregătite aproximativ 30.000 de porții de mâncare, care vor fi făcute de cei care gătesc pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf Andrei““, a spus Mazăre, care a adăugat că în fiecare centru vor fi ansambluri de muzică populară.



12