Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, aseară, să mențină controlul judiciar impus primarului Constanței, Radu Mazăre, în dosarul privind construcția campusului social „Henri Coandă“. Este a doua cerere de ridicare a controlului judiciar care a fost depusă de Radu Mazăre și respinsă de magistrați, după ce completul de trei judecători ai ÎCCJ nu a ținut cont de documentele depuse de șeful administrației locale ce dovedesc faptul că procurorii DNA au folosit documente obținute ilegal atunci când au cerut impunerea măsurii de control judiciar în cazul său. Decizia completului de cinci judecători ai ÎCCJ este definitivă. În cererea de ridicare a măsurii controlului judiciar, avocaţii lui Mazăre au prezentat din nou instanței protestul remis Ministerului Justiției din România de Ministerul Justiției din Liechtenstein, care arată clar că procurorii români au folosit ilegal în instanță documente care au fost emise în alt scop decât cel pentru care au fost solicitate Principatului Liechtenstein. Nu doar că au folosit documentele cerute în alte scopuri, dar procurorii au ignorat flagrant solicitarea expresă a Oficiului pentru Justiție din Liechtenstein conform căreia documentul nu trebuia folosit decât în cazul primarului și al lui Elan Schwartzenberg. „Atunci când s-a întocmit comisia rogatorie, s-au pus niște condiții, iar judecătorii au extins și au incriminat și alte persoane - spre exemplu pe fratele meu (Alexandru Mazăre - n.r.) și Avraham Morgenstern (directorul firmei care a construit campusul social), care nu era trecut în acceptul comisiei rogatorii. S-a spus clar că, dacă vor să extindă acuzațiile, trebuie să mai ceară o comisie rogatorie, dar ei au ignorat solicitarea și de aici și protestul celor din Liechtenstein. Mai ales că procurorii trebuie să utilizeze legal probele“, declara Radu Mazăre atunci când le-a cerut prima dată magistraților ridicarea controlului judiciar.
CE INVESTITORI? Ieri, la ieșirea din sediul ÎCCJ, primarul Constanței a spus că, dacă lucrurile se vor derula în același stil, în România nu va mai veni niciun investitor. „De dimineață până seară e penaliadă în România. Un investitor care ar veni să aducă bani și să ofere locuri de muncă e suficient să deschidă televizorul și vede: DNA, dube, mascați, de dimineață până seara. Crezi că omul ăla mai vine cu vreun ban aici? Mai creează locuri de muncă?“, a întrebat, retoric, Mazăre. Este ciudat însă cum procurorii țin cu dinții ca primarul Constanței să rămână sub control judiciar, însă fostul primar al Capitalei Adriean Videanu (PDL) nici acum nu a fost întrebat măcar o dată de procurori sau orice organ de anchetă despre modul în care a achiziționat locuințe pentru săraci. Prin comparație, la Constanța au fost ridicate 906 unităţi locative cu aproximativ şapte milioane de euro, iar Videanu a cumpărat 143 de unităţi locative cu 18 milioane de euro. Mai exact, în stilul Videanu, cu banii alocați de municipalitatea constănțeană pentru construcția celor 906 locuințe, ar fi fost ridicate doar 10 apartamente. Poate ar trebui să mai amintim și că în ansamblul de spaţii locative de la Constanța trăiesc în prezent aproximativ 3.000 de oameni care până acum doi ani îşi duceau zilele pe stradă, în locuinţe improvizate sau în spaţii care erau pe punctul de a se prăbuşi peste ei. Se pare că magistrații ÎCCJ nu au ținut cont de faptul că procurorii au folosit documente ilegale atunci când și-au prezentat argumentația care a dus la impunerea controlului judiciar în cazul lui Mazăre.