(CJE) au o sarcină grea. Vor trebui să cântărească bine și să ia decizia cea mai bună în privința subvențiilor care sunt acordate de Primăria Constanța pentru abonamentele de transport în comun pentru elevi. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a venit, ieri, în fața membrilor CJE cu o propunere, având în vedere scandalul iscat anul trecut, când administrația locală a decis să acorde subvenționarea a jumătate din abonamentele elevilor doar pentru aceia ai căror părinți beneficiază de ajutor la plata căldurii, adică nu au venituri mai mari de 1.800 de lei pe membru de familie. Aceeași regulă se aplică și acum, însă, având în vedere că autoritatea locală și-a făcut proiecția bugetară pentru acest an și că își va permite subvenționarea tuturor abonamentelor cu 50%, primarul i-a pus pe elevi să aleagă. „Am putea aloca fonduri pentru subvenționarea a jumătate din toate abonamentele voastre sau putem să sprijinim în continuare copiii care provin din acele familii ale căror venituri nu depășesc 1.800 de lei pe membru de familie și, în plus, să acordăm abonamente gratuite elevilor ai căror părinți câștigă salariul minim pe economie. Adică veniturile ambilor părinți nu depășesc 2.100 de lei. Nu mi se pare normal să acordăm sprijin și pentru cei ai căror părinți au venituri de 10.000 de lei. Este decizia voastră. Cântăriți bine și îmi spuneți“, le-a propus Mazăre elevilor, adăugând că până în acest moment au fost ridicate doar 700 de abonamente subvenționate. În cazul în care s-ar alege a doua variantă, aproximativ 7.000 de elevi ar beneficia de gratuitate la transportul în comun.
PROPUNERE DE PROIECT La aceeași întâlnire, primarul Constanței, la propunerea fiului său, Radu, a venit în întâmpinarea elevilor și, ulterior, a studenților din Constanța cu un proiect în care vor fi angrenați toții elevii și studenții cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. În cadrul acestui proiect, tinerii ar urma să fie motivaţi de diplome, cupe, dar şi de premii consistente pentru ca, în acest fel, toată lumea, şi nu doar elitele, să participe, să-şi pună la încercare imaginaţia, forţele şi mintea. „Vom aloca un milion de euro pentru un proiect prin care vor fi organizate concursuri la nivel de licee/facultăţi sau între licee/facultăţi. Nu vreau ca acest proiect să se adreseze doar elitelor, ci să angreneze cât mai mulți elevi/studenți. Vrem să scoatem din tineri tot ce este mai bun. Fiecare trebuie să se priceapă la ceva și să-i placă ceva. Dacă nu știți ce, este posibil să descoperiți acum, iar noi vă vom ajuta în acest sens“, le-a spus Mazăre celor prezenți. Concret, primarul a explicat că la nivelul fiecărei unităţi/instituţii de învăţământ vor fi organizate tot soiul de concursuri - sportive (fotbal, caiac, handal...), cultural-artistice (poezie, pictură, dans...), științifice, informatice, voluntariat - care să acopere toate domeniile sociale. „Sunt convins că mulți dintre voi veți participa la concursuri care să implice calculatorul și de aceea vom propune diverse teme: vă vom propune să realizați brandul stațiunii Mamaia, diferite aplicații pentru constănțeni și turiști“, le-a mai spus Mazăre elevilor și studenților. Evident că cei mai buni vor fi premiați și vor primi, pe lângă diplome și recompense, şi alte lucruri. iPhone 6 a fost un exemplu dat de primar, însă mai toți elevii au strâmbat din nas, spunând că premiile ar trebui să fie mai puțin costisitoare. Diplome și cupe, au exemplificat ei. „Sunt motivaționale”, a explicat primarul. „Pe lângă diplomă, dacă ai ceva pentru care să te lupți, o vei face cu mai multă stăruință“, a continuat Mazăre, adăugând că vrea ca proiectul să fie unul pe termen lung, iar acesta este doar începutul. „Lipseşte această componentă din viața elevilor. Cred că este nevoie şi de un aspect competiţional, de o iniţiativă de acest gen, care să îi motiveze. S-ar părea că tinerii din ziua de azi nu prea au inițiativă. Activitățile destinate tinerilor nu cad din cer, iar ei nu vin să spună la ce s-au gândit și care sunt propunerile lor. Așteptăm să vedem ce au de zis și ceilalți elevi despre asta“, a spus, la rândul său, Radu Mazăre Jr., cel de la care a pornit ideea de a pune la punct un proiect în care să fie angrenați elevii și studenții.