Primarul Radu Mazăre a spus, astăzi, că s-a săturat să fie hăituit şi să aştepte în fiecare dimineaţă cu geanta la uşă, în eventualitatea că ar putea fi reţinut, precizând că este hotărât să renunţe la conducerea Primăriei Constanţa cât mai curând, pentru că nu îşi mai poate desfăşura activitatea. Primarul Constanţei a mers la arestul Poliţiei Capitalei pentru a-şi lua actele şi geanta pe care o avea luni, când a fost reţinut, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Anchetatorii au cerut arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, însă instanţa supremă a decis, astăzi, ca primarul să fie cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-ar sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky. Radu Mazăre a spus că a durat mai mult de opt ore ca judecătorul să ia o decizie, în condiţiile în care acuzaţia pe care i-o aduc procurorii este că luat mită nouă milioane de euro. "Decizia a fost dată la 2 noaptea şi a durat mai mult de 8-9 ore să ia o decizie. E o cauză destul de complexă, complicată, cu achiziţii, cu hotărâri de consiliu, cu legi, cu controale. Sigur că e de apreciat când te bagă cineva la beci, acuzându-te că ai luat nouă milioane de euro şi prejudiciu alte zeci de milioane, iar tu ieşi pentru lipsă de probe. E o decizie importantă şi asumarea ei", a adăugat primarul Radu Mazăre. Întrebat dacă se aşteaptă la noi reţineri sau la condamnări, Radu Mazăre a spus că s-a obişnuit: "Nu vedeţi că vin cu gentuţa? Nu mă aştept la condamnări, însă vreau să spun că de 10 ani sunt căutat şi hăituit, şi m-am săturat". Întrebat dacă ia în calcul o ieşire din politică sau plecare de la conducerea Primăriei Constanţa, Radu Mazăre a spus că este hotărât să renunţe cât mai curând. "Am şi eu viaţa mea şi nu m-a câştigat nimeni ca să fiu hăituit în halul ăsta. Pentru absolut orice lucru. Nu mai acuz procurorii, dar ştiţi foarte bine că e procurorul care şi anul trecut m-a reţinut şi, tot aşa, am fost eliberat, din lipsă de probe. În condiţiile în care fiecare angajat al Primăriei este chemat aici şi în altă parte, adică de alte direcţii ale DNA, de alte secţii, şi este întrebat «te-a pus primarul să faci», eu nu mai pot să-mi fac activitatea. Consider că sunt o ţintă, că sunt un trofeu şi vreau şi eu să traiesc. Nu m-a câştigat nimeni ca să duc viaţa asta, cu geanta la uşă în fiecare dimineaţă, mă ia sau nu mă ia. Aşa că, sunt hotărât să renunţ foarte, foarte curând. Nu aş da un termen, dar curând, nu îmi face plăcere, nu mai pot să îmi desfăşor activitatea şi nu mai vreau, m-am săturat să stau cu geanta la uşă", a mai spus șeful administrației locale constănțene.