Mazăre nu pleacă din PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mazăre nu pleacă din PSD

Eveniment 10 Decembrie 2009 / 00:00 3616 accesări

Liderul organizaţiei Constanţa a PSD, primarul Radu Mazăre, a declarat, ieri, că PD-L a fraudat alegerile prezidenţiale în judeţul Constanţa, dar a recunoscut că, „ţinând cont de felul în care au votat constănţenii, şi fără masiva fraudă electorală care a fost făcută, aceştia, probabil, tot către Băsescu ar fi înclinat”. „Eu am o dezamăgire şi o mâhnire în suflet pentru că, în aceşti ultimi cinci ani, ca să nu-i iau pe toţi zece, m-am bătut ca să fac să meargă bine lucrurile în oraş. Nu poate contesta nimeni asta. Iar Băsescu s-a zbătut ca să meargă lucrurile prost în oraş. Nu mă întrebaţi de ce mă votează pe mine şi pe noi, la generale, şi pe Băsescu la prezidenţiale! Nu pot să înţeleg asta”, a spus Mazăre. Referitor la fraudarea alegerilor în judeţul Constanţa, Mazăre a menţionat că PD-L este vinovat de astfel de practici, ceea ce nu se poate spune despre PSD. „Ştim foarte bine că s-au cumpărat voturile şi cu 300.000, şi cu 500.000, şi cu un milion de lei vechi. Ştim bine ce pachete s-au dat, unde s-au dat. Eu vă spun de alegerile din Constanţa, unde n-aţi auzit că noi alergăm după oameni ca să le dăm bani, una sau alta. Într-un bloc din Constanţa, 95% din oameni au votat cu Băsescu”, a spus Mazăre. El susţine că Poliţia ar trebui să facă anchete în aceste cazuri şi să-i sancţioneze pe cei vinovaţi de fraudarea alegerilor, în condiţiile în care se ştie care sunt persoanele ce s-au pretat la astfel de fapte. Liderul organizaţiei judeţene Constanţa a PSD a precizat că nu ia în calcul părăsirea taberei social-democraţilor şi trecerea la PD-L. ”N-am avut nicio propunere de plecare din PSD, nu am luat-o în calcul, n-o iau în calcul. Nu sunt o curvă politică. Deocamdată mă retrag din viaţa politică, nu voi mai face declaraţii publice. O să mă ocup numai de Primărie”, a afirmat Mazăre. În ceea ce priveşte plecarea sa de la primărie, Mazăre a spus că este prea devreme ca să facă aşa ceva. „Voi lua decizia să plec în funcţie de cum decurg lucrurile. N-am spus că o să plec în prima zi după ce Băsescu este ales preşedinte. Voi pleca atunci când voi dori eu, nu când va dori altcineva. Sunt mulţi care doresc să plec”, a explicat Mazăre. El a adăugat că, marţi, a avut o întâlnire cu primarii şi staff-ul PSD, ocazie cu care le-a spus oamenilor că, dacă va lua decizia să plece, nu va dispărea în neant, ci o să-i anunţe, în aşa fel încât să ştie toată lumea ce are de făcut. ”Ca să nu plec, lucrurile ar trebui să decurgă cât de cât mai normal. Dacă ele vor decurge ca şi până acum, probabil că asta va fi decizia. În cât timp se va întâmpla, nu ştiu. Este o chestiune de luni”, a spus primarul Constanţei.

Taguri articol


12